Gruparea sibiană a făcut spectacol pentru cei 3000 de fani veniți să celebreze promovarea în liga 2. Sibienii au fost aplaudați de Klaus Iohannis în momentul în care au primit cupa pentru promovare.

Chiar dacă a fost un meci de vacanță, Voința a ținut să își ia la revedere de la fanii săi cu un succes în partida cu Bihorul Beiuș. Sibienii, cu Marius Baciu aflat la ultimul meci pe banca tehnică a Voinței, au învins cu 3-0 grație reușitelor lui Szabo și Bunea de două ori. La finele partidei jucătorii au primit o cupă de promovare din partea conducerii clubului, iar în vestiare a fost o adevărată baie în șampanie.

La meciul de pe stadionul Municipal a fost prezent și primarul Sibiului, Klaus Iohannis, care a luat loc lângă afaceristul sibian Werner Keul și patronul celor de la Voința Ionică Hămbășan.

Din toamnă Voința va juca în liga 2, pe Municipal urmând să vină echipe ca Pandurii, Fc Argeș, Unirea Alba Iulia, UTA Arad sau CSM Rm. Vâlcea.[nggallery id=601]

Pârvulescu și-a luat rămas bun

Fostul arbitru, Eugen Pârvulescu, a fost prezent la meciul de la Sibiu. Medieșeanul a plecat săptămâna trecută ca președinte la Pandurii Tg Jiu, acolo unde l-a dus și pe Marius Baciu ca antrenor. ”Aș vrea ca Sibiul să promoveze cu Pandurii în liga 1. Merită să revină acolo fotbalul sibian” a spus la plecare Pârvulescu.

Iată rezultatele complete ale meciurilor din ultima etapă din seria 6, a ligii 3:

FC Cisnădie – CS Zlatna 3-0
Oaspeţii nu s-au prezentat la meci
FC Zalău – FC Seso Câmpia Turzii 2-1
G. Crăciun (48), Fl. Bărnuţiu (62) / Fertea (80)
Luceafărul Oradea – CS Marmaţia 7-2
Popescu (16), Ţârlea (22, 63), Micaş (47), S. Bocuţ (80, 87), Cipău (90) / Micaş (20 – autog.), Sel (86)
Unirea Dej – Sănătatea Cluj 1-1
Cristea (38) / A. Albu (85)
Voinţa Sibiu – Bihorul Beiuş 3-0
Szabo (39), Bunea (56, 68)
Avântul Reghin – Unirea Ungheni 4-2
Csiki (26), Truţă (35), Vereş (72), Moldovan (79) / Dicher (48), Boitoş (60)
Voinţa Livezile – Gloria II Bistriţa 2-1
Apostolache (2), Cristurean (40) / Rogozan (65)
AFC Odorheiu Secuiesc – CSM Sebeş 1-0
Şimon (13)
Turul Micula – Gaz Metan II Mediaş 0-3
Micula s-a retras şi pierde meciurile rămase cu 3-0


Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii