încep cursurile pre şi post natale pentru cuplurile de tineri din sibiuSpecialiştii clinicii au pus la cale un plan: să- i cheme pe părinţi la ŞCOALĂ. Această şcoală înseamnă de fapt cursuri pre şi post natale pentru cuplurile care doresc să fie informate corect şi pregătite pentru rolul important ce îi aşteaptă în viaţă.

Echipa formată din dr. Cristian Ţăroi, dr. Livia Ognean, medic primar neonatolog şi psiholog Mioara Neagoe, o să îi însoţească pe părinţi pas cu pas în aventura în care au pornit. Cursul este structurat pe 9 module, fiecare a cate 2 ore. Cuprinde informaţii cu privire la concepţie şi etapele sarcinii, naşterea, îngrijirea şi alimentaţia nou născutului, vaccinări şi vitamine pentru nou născuţi şi sugari, fără să neglijăm aspectele psihologice din sarcină şi lauzie şi noţiuni de psihologie şi dezvoltare ale sugarului. Nevoia mămicilor de a face mişcare (controlată şi aprobată de medic) este şi ea prevăzută în programul “şcolii”. Participarea la curs este “obligatorie” pentru tăticii care vor să se implice activ în etapele sarcinii şi care vor să fie un sprijin pentru mamă. “Trebuie să specificăm că nu ne propunem să dăm teste de evaluare la finalul cursului ci, să trasăm câteva direcţii şi să vă ajutăm să înţelegeţi această minunată perioadă. Ne dorim pentru voi, viitori părinti responsabili, să fiţi informaţi, să spulberăm temerile căpătate în urma lecturilor de pe internet sau a experienţelor împărtăşite de alte persoane. O să învăţaţi că fiecare experienţă este personală şi unică, totodată particularităţile sarcinii fiecareia dintre voi o să găsească suport ştiinţific în expunerile celor trei specialişti care vă vor îndruma”, ne dezvăluie reprezentanta clinicii, Gabriela Gartonea, câteva din ideile care au stat la baza proiectului.

Cursurile încep în 16 iunie după următorul program:

1. Concepţia, miercuri 16 iunie, orele 19.00-21.00;

2. Dispensarizarea sarcinii, igiena şi alimentaţie în sarcină, vineri, 18 iunie, orele 19.00-21.00;

3. Naşterea, miercuri 23 iunie, orele 19.00-21.00;

4. Lăuzia şi contracepţia, vineri 25 iunie, orele 19.00-21.00;

5. Îngrijirea nou născutului, miercuri, 30 iunie, orele 19.00-21.00;

6. Alimentaţia nou născutului, vineri, 2 iulie, orele 19.00-21.00;

7. Vaccinări şi vitamine pentru nou născuţi şi sugari, miercuri 7 iulie, orele 19.00-21.00;

8. Cum să devenim părinţi mai buni. Aspecte psihologice în sarcină şi lauzie. Noţiuni de psihologie şi dezvoltare a sugarului, vineri, 9 iulie, orele 19.00-21.00;

9. Sport (mişcare şi gimnastică în sarcină), în fiecare luni de la orele 18.30-19.30 şi vineri de la orele 17.00-18.00.

Ultima oră

Comentariul meu