Gaz Metan vrea în Cupele Europene la anul, şi tot cu Pustai antrenorPreşedintele clubului, Corin Emil Cindrea, a declarat marţi că Mediaşul îşi doreşte ca matematicianul Cristi Pustai să rămână şi în sezonul viitor la echipă.

Gruparea care a terminat campionatul pe locul 10, cu 42 de puncte, a anunţat că nici nu se gândeşte ca tehnicianul Cristi Pustai să nu rămână la Gaz Metan. Preşedintele clubului Corin Emil Cindrea a anunţat că pentru acest lucru este dispus să schimbe obiectivul echipei, respectiv clasarea pe locul 10 într-unul şi mai îndrăzneţ pentru sezonul viitor. Mediaşul vrea să atace locurile care permit jucarea într-o cupă europeană. „Eu cred că cu Pustai am colaborat foarte bine şi din punctul meu de vedere nu exsită un motiv ca să ne despărţim de el. Este tânăr şi cu perspectivăşi  sper să ajungem la un consens şi să continuăm ce am început aici. Probabil că în sezonul viitor o să ne propunem şi noi un obiectiv mai îndrâzneţ şi va fi şi pentru el o provocare, mai exact pentru cariera lui. Noi nu am discutat cu niciun alt antrenor şi asta pentru că îl dorim pe Pustai şi pentru campionatul viitor. Sper să ajungem la o înţelegere cu el” a declarat public, preşedintele Mediaşului.

Contractul lui Cristi Pustai a expirat la finele sezonului recent încheiat.

Ultima oră

Un răspuns la “Gaz Metan vrea în Cupele Europene la anul, şi tot cu Pustai antrenor”