Un tramvai numit Popescu” la a 50-a reprezentaţiePiesa cu pricina, care a ajuns la o cifră aniversară, se va juca în 23 mai la ora 12.00.

Tramvaiul turistic şi-a început activitatea în 2006, iar una dintre cele mai importante utilizări ale acestuia a fost punerea în scenă de către Teatrul Naţional Radu Stanca a piesei „Un tramvai numit Popescu”.

Această piesă a fost deja jucată în tramvaiul turistic de 49 de ori având un număr total de peste 1.500 de spectatori, în contextul în care tramvaiul pune la dispoziţie doar 30 de locuri pentru spectatori. Reprezentaţia cu numărul 50 este una aniversară şi va avea loc în data de 23 mai, la ora 12. Sunt invitaţi la acest eveniment reprezentanţi ai instituţiilor care au sprijinit această iniţiativă, dar şi reprezentanţii ai mass-mediei

Ultima oră