„Let’s Do It, România” ajunge în acest weekend la SibiuPrezentarea proiectului şi instruirea voluntarilor pentru lansarea primei acţiuni din judeţul Sibiu are loc sâmbătă la ora 10.00 la sediul Primăriei Sibiu. După aceea se va trece la identificarea şi cartarea mormanelor de gunoaie din judeţul Sibiu.

În 2010 se desfasoară pe tot cuprinsul ţării, unul dintre cele mai ample proiecte naţionale de implicare socială: “Let’s Do It, Romania!” – proiect ce presupune curăţirea de deşeuri a arealelor naturale ale ţării, într-o singură zi –  25 septembrie. Proiectul a fost implementat cu succes în Estonia (2008), Letonia şi Lituania (2009), Portugalia (martie 2010) şi Slovenia (aprilie 2010). Două dintre obiectivele principale sunt curăţarea teritoriului României de deşeurile aruncate necorespunzător în ecosistemele naturale şi prevenirea reapariţiei acestora, lucrări care au fost solicitate României şi de Uniunea Europeană, prin intermediul Comisiei Europene. În organizare sunt implicate până în acest moment 17 ONG-uri, 11 autorităţi centrale şi locale, o serie de persoane publice şi cel mai important, cetăţenii.

„Avem susţinerea Ministerului Mediului şi al Pădurilor, care implică structurile sale din teritoriu – Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Administraţia Naţională “Apele Române”, cu  structurile subordonate – şi a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor”, spun organizatorii.

Prezentarea proiectului şi instruirea voluntarilor pentru lansarea primei acţiuni din judeţul Sibiu are loc sâmbătă la ora 10.00 la sediul Primăriei Sibiu. După aceea se va trece la identificarea şi cartarea mormanelor de gunoaie din judeţul Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică