Primăria oraşului găzduieşte festivităţile ocazionate de Ziua Eroilor în după amiaza zilei de joi la Copşa Mică.
Deschiderea evenimentului va avea loc la ora 12.30, ca în fiecare an, la Monumentul Eroilor. Anul acesta, Primăria în colaborare cu Sfatul Bătrânilor şi unităţile de învăţământ locale organizează şi o expoziţie de poze ale oraşului. Expoziţia va avea loc în cantina Grupului Şcolar „Nicolae Teclu”, unde elevii de gimnaziu şi liceenii au pregătit cu mare atenţie colajele foto cu imagini ale oraşului de-a lungul timpului. „Cu această ocazie îl vom sărbători împreună şi pe domnul Indrei Teodor – cel mai vârstnic veteran de război al oraşului nostru, ajuns la vârsta de 90 ani. Invitaţi la ceremonie sunt consilierii locali, preoţii, veteranii de război, membrii Grupului de Dezbateri Publice, reprezentanţii Administraţiei Finanţelor şi ai Poliţiei oraşului”, se arată într-un comunicat al primăriei Copşa Mică.