Complexul Naţional Muzeal ASTRA a primit, în această săptămână, vizita lui Francis Conte, profesor la Universitatea Paris IV Sorbonne şi coordonator al Direcţiei pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul Muzeului Civilizaţiilor Europene şi Mediteraneene din Marseille.
Bun cunoscător al ţărilor din Europa Centrală şi de Est, Conte a dorit să identifice posibili parteneri în scopul unei prezenţe cât mai bune a civilizaţiei româneşti în cadrul proiectului acestui mare muzeu, ce urmează să fie finalizat până în anul 2013. La sfârşitul vizitei, oaspetele francez şi-a notat câteva gânduri în Cartea de impresii a muzeului: „Ce muzeu in aer liber exceptional prin importanta colectiilor sale, prin calitatea amplasarii monumentelor aşa cum erau in situ, dar si prin complementaritatea constructiilor!”. Miercuri, Francis Conte a vizitat şi o parte din depozitele Complexului Naţional Muzeal ASTRA din zona centrală a oraşului, fiind impresionat de diversitatea şi de calitatea excepţională a obiectelor de patrimoniu, dovadă esenţială a multiculturalităţii Sibiului şi a Transilvaniei, în general. Vizita lui Conte continuă, pe parcursul acestei săptămâni, cu alte întâlniri de lucru, cu reprezentanţi ai altor importante instituţii culturale şi educaţionale din Sibiu.