Primarul a câştigat procesul cu ANI. Iohannis bucuros de decizia de la AlbaCurtea de apel Alba Iulia a admis marţi cererea primarului Klaus Iohannis de de anulare a actului de constatare al ANI, care susţinea că edilul s-a aflat în incompatibilitate, întrucât era şi membru în consiliul de administraţie de la un parc industrial din Şura Mică.

Totuşi decizia luată de Curtea de Apel nu este una definitivă şi irevocabilă. Ea poate fi atacată în instanţă de ANI într-un interval de 15 zile de la anunţare.„Mă bucură decizia celor de la Curtea de Apel Alba Iulia” a declarat marţi după amiază Iohannis.

Ce a decis ANI în ianuarie

Remintim că în data de 25 ianuarie a acestui an ANI a constatat că primarul Sibiului ar fi fost incompatibil timp de un an şi o lună, între aprilie 2003 şi mai 2004, când pe lângă funcţia de primar, a fost şi membru în consiliul de administraţie a Parcului industrial Şura Mică.“Având în vedere reglementările legislative şi întrucât, în urma verificării prealabile, efectuate în temeiul Legii nr. 144/2007, republicată, au rezultat indicii temeinice referitoare la încălcarea de către domnul IOHANNIS KLAUS-WERNER a prevederilor legale privind regimul incompatibilităţilor, în temeiul art. 45, alin. 1 al aceluiaşi act normativ, s-a procedat la verificarea stării de incompatibilitate între funcţia de primar şi cea de membru al consiliului de administraţie al S.C. Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică S.A.” se spunea în comunicatul ANI din data de 25 ianuarie.

Ultima oră