Şoferul din Satu Mare a fost prădat chiar de către câţiva tineri pe care i-a cinstit cu băutură la o crâşmă din Boiţa.
Postul de Poliţie Boiţa a fost sesizat telefonic săptămâna trecută de către Baroş Gheorghe, din Satu Mare, cu privire la faptul că în noaptea de 2 spre 3 aprilie i-a fost sustras din cabina autotrenului 2 portmonee în care se afla suma de 1.400 euro, 200 lei precum şi alte carduri şi documente personale. „Din verificările efectuate de către echipa operativă s-a stabilit faptul că în seara zilei de 2 aprilie, în jurul orelor 22.30, după ce a parcat autotrenul, partea vătămată a servit masa în restaurantul din parcare, intrând în contact cu un grup de 5 tineri, cu care ulterior a consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 3.00, oră la care restaurantul s-a închis. Împreună cu cei 5 tineri, partea vătămată a urcat în cabina autotrenului unde au consumat băuturi alcoolice până la ora 4.00 a dimineţii, când grupul de tineri a plecat cu un autoturism” a explicat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.Partea vătămată a constatat lipsa portomeelor în jurul orelor 11.00, depunând reclamaţie.
Autori prinşi în 13 aprilie
În urma investigaţiilor efectuate şi a verificării autoturismului cu care a plecat grupul de tinei, au fost identificaţi N. Bogdan (18 ani, domiciliat în municipiul Sibiu) şi M. Cosmin (20 de ani, domiciliat în judeţul Vîlcea). Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi Parchetului de pe Lânga Judecatoria Avrig cu propunerea de arestare preventivă. Cercetarile în acest caz continuă.