Fanii timișoreni au fost bruscați de oamenii de pază în momentul în care au încercat să scoată câteva steaguri ca să le fluture în sala Transilvania. Cei de la Ippon-med au încercat să interzică presei să fotografieze și să filmeze incidentele.
Aduși la Sibiu pentru a asigura paza și ordinea la meciurile din Cupa României la baschet masculin, angajații Ippon-med și-au dat în petic cu excesul lor de zel chiar înaintea finalei în care au jucat Gaz Metan și Elba Timișoara.
Iritați că timișorenii au început să strige numele echipei favorite și să fluture steaguri, cei de la Ippon-med au încercat să le ia steagurile bănățenilor. De aici a pornit un scandal de neînchipuit în care fanii lui Elba au fost loviți și burscați, reprezentantele sexului frumos fiind îngrozite de ceea ce se petrecea sub ochii lor. Jandarmii au intervenit și ei în forță și au scos cu cătușe la mâini trei fani ai Timișoarei.
Antrenorul lui Elba s-a băgat în mijlocul scandalului
Dragan Petricevici, a intrat în mijlocul fanilor ca să îi calmeze și a cerut clemență jandarmilor pentru aceștia. Antrenorul Timișoarei a mers personal până la duba jandarmeriei ca să le ceară jandarmilor sibieni să nu îi bată pe cei evacuați.
Ippon-med a sărit la presă
Angajații Ippon-med au încercat să mușamalizeze scandalul pe care ei l-au pornit și au bruscat chiar și câțiva reporteri care filmau și fotografiau evenimentele. Chiar și așa reporterul Ora de Sibiu a filmat întreg scandalul pe care îl puteți viziona în fișierul video.