FOTO: Gazul a bătut campioana Asesoft la Sibiu cu 65-59 și joacă finala Cupei României cu Timișoara
Foto: Sebastian Marcovici

Medieșenii au jucat excelent după pauza mare fiind purtați spre victorie și de o sală plină care i-a încurajat la scenă deschisă. Mediașul joacă sâmbătă de la ora 18.00 în Sala Transilvania pentru câștigarea Cupei cu Elba.

După ce Timișoara a bătut Otopeniul cu 64-62, Sala Transilvania a găzduit meciul vedetă al zilei din semifinala în care Gaz Metan Mediaș a jucat cu campioana și deținătoarea Cupei României, Asesoft Ploiești.

Prahovenii au dominat primele cinci minute ale meciului, Cepulis înscriind primele puncte în favoarea echipei ploieștene. Gazul a replicat pe tabelă abia în minutul 4 când Dumitrescu a marcat 3 puncte și a făcut ca tabela să arate scorul de 6-3 pentru Asesoft. Mediașul a egalat pentru prima dată în minutul 5, printr-un coș al lui Pavlovic, la scorul de 8-8 și a trecut în avantaj pe tabelă în minutul 6, când același Pavlovic a făcut ca tabela să indice Mediaș 11 – Asesoft 10. Gazul și-a adjudecat primul sfert până la urmă cu 19-18.

Burleson a fost apoi vioara întâi pentru campionii din Ploiești, sfertul doi scoțând la rampă din tabăra Mediașului pe ”uriașul” Drăgușin. Asesoft a intrat până la urmă în avantaj la pauza mare, scor 33-36, dar meciul era departe de a fi jucat.

Gazul mai bun după pauză

Mediașul a avut apoi în Nicoară omul ultimelor două sferturi ale meciului. Tânărul baschetbalist venit de la Oradea la Gaz Metan a fost mintea limpede din sânul echipei sale. Pavlovic a arătat și el de ce este folosit mai tot timpul de gaziști. Mediașul a încheiat sfertul 3 în avantaj, scor 45-42. Sfertul patru a fost dominat clar de Mediaș. Howell a revenit și el în joc exact când trebuia.Gazul s-a desprins pe tabelă în minutul 36, când avea un avantaj de 9 puncte, scor 57-48. Phelps a recuperat o minge din mâna uriașului Griffith și de aici balanța s-a înclinat aparent decisiv în favoarea gaziștilor. Griffith a părăsit apoi terenul cu cinci greșeli personale, dar au ieșit la rampă Căruțașu și Hargrowe, anonimi până în minutul 38 al meciului. Ploieștiul a a egalat în minutul 39, 59-59, dar Nicoară a înscris imediat 2 puncte. Howell a recueperat o minge excelentă cu 38 de secunde înainte de final și tot el a înscris ambele libere primite, ducând scorul la 63-59 pentru Gaz Metan, care s-a impus meritat cu 65-59 și va juca în finala mare, sâmbătă de la ora 18.00 cu Elba Timișoara. Asesoft joacă pentru bronz de la ora 16.00 cu Otopeniul.

GAZ METAN:

Zigeranovic 4, Pavlovic 15, Dumitrescu 15, Phelps 1, Drăgușin 6, Howell 12, Jucan 2, Nicoară 10.

ASESOFT:

Szijarto 2, Hargrowe 8, Burlacu 6, Cepulis 12, Burleson 9, Căruțașu 8, Griffith 14.[nggallery id=541]

ȘTIRI DE MECI:

Bănică solicitat la poze

Mult hulitul arbitru Bănică, a fost protagonistul unor momente de simpatie din partea unor fani de la Timișoara. Fluierașul a fost abordat pentru câteva fotografii, iar acesta nu a refuzat ocazia. Totuși pe parcursul meciului spectatorii din Sibiu, prezenți la sală l-au huiduit în câteva rânduri la scenă deschisă pe acesta.

Jojic lângă Vulc

LA meciul dintre Gaz Metan și Asesoft au fost prezenți și baschetbaliștii lui CSU Sibiu, care au stat răsfirați prin toată sala. Și accidentatul Calotă a venit în cârje să vadă derbiul semifinalei. Antrenorul Mircea Vulc a fost și el în sală și a luat loc alături de un tehnicianul Mladen Jojic, cel care a antrenat atât Asesoft cât și Gaz Metan și a fost dorit și la CSU Sibiu anul trecut.

Turneul organizat de Mediaș și Ploiești

Turneul de Final 4 de la Sibiu are ca organizatori cluburile din Mediaș și Ploiești. Asesoft a adus majoretele și sonorizarea precum și două proiectoare pe care au fost proiectate cele două meciuri ale zilei, iar Mediașul a adus firma de pază și oamenii care să asigure accesul în Sala Transilvania.

Gazul cu conducerea în tribună

Mediașul a avut printre susținători și pe directorul general al clubului, Ioan Horoba, un împătimit mai degrabă al fotbalului decât al baschetului. Ploieștenii au avut și ei în tribună pe patronul Sebastian Ghiță, dar și o galerie de peste 100 de persoane. Și Gazul a avut o galerie de 50 de fani.

Fanii din Sibiu, pro Mediaș

Sala Transilvania a adunat aproximativ 1200 de spectatori la meciul dintre Gaz metan și Asesoft. Mai mult de două treimi din sală a fost reprezentată de simpatizanți ai baschetului din Sibiu. Aceștia au scandat de câteva ori numele concitadinei județene, Gaz Metan și au aplaudat mai ales pe final reușitele baschetbaliștilor din Mediaș. De altfel galeria medieșeană a scandat și ea de câteva ori numele lui CSU Sibiu.

Un copil a căzut în cap

Atenția spectatorilor de la tribuna unde stă de obicei galeria lui Csu Sibiu a fost îndreptată pe final de sfert 3 către un incident care a atras suspine din partea acestora. Un copil a căzut în cap peste balustradă și a necesitat primirea de ajutor medical din partea medicilor prezenți la fața locului.

REVENIM CU DECLARAȚII ȘI GALERIE FOTO

Ultima oră