Poliţiştii sibieni au verificat patru societăţi comerciale situate în zona localităţilor Veştem şi Tălmaciu, zone situate pe DN 7, cu privire la care se deţineau date şi informaţii că sunt frecventate de femei care desfăşoară activităţi de prostituţie.

VIDEO: Opt prostituate prinse în timp ce făceau sex cu şoferi turci în TIR-uri

Procedura era simplă şi cunoscută. Mai exact femeile acostează bărbaţi din categoria conducătorilor de autotrenuri cu care întreţin raporturi sexuale contra unor sume de bani. Raporturile sexuale se consumau fie în autotrenurile acestora, fie în hotelurile din zonă.

„În urma verificărilor efectuate au fost identificate 8 femei care în prezent sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie, întrucât au mai fost depistate şi anterior desfăşurând astfel de activităţi. 7 dintre aceste femei au fost depistate în incinta unui restaurant cu specific culinar turcesc, restaurant situat în apropierea unei parcări pentru autotrenuri”, a explicat Luciana  Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

VIDEO: Opt prostituate prinse în timp ce făceau sex cu şoferi turci în TIR-uriZeci de dosare penale

Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor, împreună cu lucrătorii Garda Financiară şi Oficul pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu au stabilit faptul că unităţile de alimentaţie publică din zonă funcţionează fără avize legale şi comercializează marfă fără documente de provenienţă, iar cazarea în hotelul în care se consumau raporturile sexuale nu era evidenţiată şi implicit veniturile astfel înregistrate nu figurau în evidenţele contabile.

În cadrul acţiunii au fost legitimate şi verificate 15 persoane, au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale şi întocmite 10 dosare penale (din care 8 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie şi 2 la Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică