Un număr de 34 de proiecte culturale şi 22 de manifestări sportive care vor anima Sibiul pe parcursul anului, indiferent de sezon, vor fi supravegheate de o comisie a primăriei Sibiu.
Comisia de selecţie a analizat cele 138 de proiecte culturale şi 110 proiecte sportive depuse în urma apelului public de începere a sesiunii de depunere a proiectelor cultural- sportive pentru anul 2010. „Mă bucură faptul că au fost depuse multe proiecte atât culturale cât şi sportive ceea ce arată un interes ridicat din partea operatorilor din aceste domenii. Cu toate aceastea, comisia constituită pentru selectarea proiectelor ce urmează a fi finanţate de la bugetul local a remarcat nevoia clară de o mai bună concepere şi redactare a proiectelor depuse, mai ales în ceea ce priveşte conceperea bugetului fiecărui eveniment în parte.” a declarat primarul Klaus Iohannis.
Cu ochii pe banii daţi proiectelor
Consilierii locali au decis înfiinţarea unei comisii care să supravegheze modul în care vor fi cheltuiţi banii alocaţi de la buget pentru fiecare din cele 56 proiecte aprobate ca să primească finanţare. Suma totală alocată din bugetul local pentru agenda culturală şi sportivă a anului 2010 a fost de 4.619.482 de lei.