CSU a făcut cel mai bun meci din acest retur chiar în fața bănățenilor de la Elba. Sârbul Miskovic a fost omul meciului pentru sibieni.
Sibiul a așteptat cu sufletul la gură prima partidă cu adevărat mai cu miză din Sala Transilvania, în acest început de retur de campionat. La Sibiu au venit timișorenii de la Elba, grupare care în sezonul trecut luat fața lui CSU în clasamentul final. Sibiul a început bine partida și a fost la timona acesteia mai tot timpul. Primul sfert a fost câștigat de echipa lui ”DEE”, cu 24-22 și se părea că Sibiul nu va avea probleme deosebite. A fost numai o impresie pentru că Petricevic a schimbat foaia și a mers pe mâna lui Velickovic, iar jucătorul său și-a împins practic coechipierii de la spate. Așa se face că timișorenii au trecut în avantaj în minutul 18, atunci când reușita de 3 puncte a lui Velickovic a făcut tabela să arate scorul de 37-38, în minutul 18 al partidei. Johnson și Miskovic au recuperat însă bine de două ori și Sibiul a intrat la pauza mare cu un avantaj de 4puncte pe tabela de marcaj, scor 47-43 pentru Sibiu. După pauză Sibiul a fost echipa care a stat mai bine în teren. Calotă și Miskovic au fost de departe oamenii de coș în această parte secundă. CSU s-a desprins la finele sfertului 3, când a condus cu 67-56 pe tabelă, iar în ultimele 10 minute, universitarii nu au mai dat nicio speranță bănățenilor, care au pierdut fără drept de apel cu 89-77.[nggallery id=501]
CSU:
Smith 4, Johnson 3, Brown 10, Herndon 13, Calotă 23, Miskovic 31.
ELBA:
Dzambic 16, Tudosă 3, Velickovic 16, Pesic 13, Beloica 2, Păltinișanu 10, Grubisic 6.
STIRI DE MECI
Oaspeții cu galerie
Elba a fost însoțită la partida de la Sibiu de către o galerie formată din aproximativ 20 de suporteri. Timișorenii și-au încurajat favoriții pe tot parcursul partidei din Sala Transilvania, dar s-au făcut cu greu auziți în vacarmul creeat de suporterii grupării universitare. Pentru prima dată în acest retur sala a fost arhiplină.
Campanie pentru copii defavorizați
Conducerea lui CSU Sibiu a montat la intrarea în sala Transilvania, o urnă în care suporterii echipei sunt invitați să sprijine o iniuțiativă a Federației Române de Baschet. Mai exact fanii sunt rugați să aducă, dacă vor, câte o jucărie, care va fi donată unor copii cu o situație socială mai precară. Clubul CSU Sibiu sprijină oficial această inițiativă.
Miskovic cel mai bun jucător
Sârbul Miskovic și-a atras simpatia fanilor lui CSU Sibiu. Jucătorul sârb a fost de departe cel mai bun jucător al Sibiului în meciul cu Elba. Miskovic a fost aclamat la scenă deschisă de galerie, care și ea a fost la înălțime la meciul cu gruparea din Banat. Miskovic a marcat 31 de puncte.
DECLARAȚIE PETRICEVIC
DECLARAȚIE CLAVON
Maine 06.02.2010 incepand cu ora 11:00 pe Stadion Vointa din Strand liderul seriei a VI-a din liga a III-a Vointa Sibiu intalneste formatia „U” Cluj intr-un meci de pregatire. Va asteptam in numar cat mai mare la stadion sa sustinem formatia locala.
Bine mai ca ai modificat,dar trebuia sa si spui(cum ai facut-o mai jos)ca altfel zice lumea ca-s nebun.Ar trebui sa ma treci la autori,ca altfel ……..Daca platesti bine as putea sa te mai invat cate ceva!
Stimabile Iubitor de bascket
Multumim mult pentru mana de ajutor data. Am remediat dupa cum ati observat in text.
Redactia Ora de Sibiu.
Nu stiu de unde te documentezi,dar o faci prost! Iar articolul tau este gresit incepand din titlu! Cum de sti tu(si numai tu)ca Elba a castigat in „fieful universitarilor”in sezonul trecut?!Daca te-ai fi uitat in statisticile FRB ai fi vazut ca anul trecut, in 11 februarie 2009,la Sibiu CSU SIBIU a invins pe ELBA cu scorul de 73-66!! Asadar……Sigur,nu este prima eroare,dar tinand cont ca va tot laudati ca aveti un „parteneriat”cu CSU,ar trebui sa fi mult mai atent!Ca altfel le faceti doar deservicii!!!!
pe siteul federatiei miskovic apare cu 31 p marcate
Kevin a marcat 23 de puncte
Ne cerem scuze pentru greșelile apărute în text. Le-am remediat.
Redactia Ora de Sibiu
„cu un avantaj de 5 puncte pe tabela de marcaj, scor 47-43 pentru Sibiu”
Greseala de tipar sau de matematica? 🙂