Constructorii drumului Sibiu – Agnita vor fi AMENDAŢI de Consiliul JudeţeanConsilierii judeţeni s-au plâns joi în prima şedinţă ordinară a CJ pe acest an de starea deplorabilă a drumului judeţean Sibiu – Agnita, aflat în plin proces de reabilitare. Preşedintele CJ-ului spune că s-a terminat cu vorba buna în privinţa firmelor care execută lucrările.

Constructorii drumului Sibiu – Agnita vor fi AMENDAŢI de Consiliul Judeţean

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Sibiu, s-a încheiat joi dimineaţă cu un mesaj care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cei de la firmele care execută lucrările de modernizare şi reabilitare ale Drumului Judeţean 106 C. Consilierul PSD, Ioan Terea a fost cel care a dat tonul nemulţumirilor consilierilor. Drumul acesta de la Marpod este jalnic. Cine vrea să ajungă la Sibiu nu o mai poate face decât prin Mediaş sau Voila. Sunt decopertaţi 15 kilometri de drum, din care s-au refăcut doar aproximativ 1 kilometru. Constructorii ar trebui să îşi coordoneze activitatea. Judeţul este izolat de la Marpod în sus. Nu se poate aşa ceva”, a tunat consilierul. Preşedintele CJ, Martin Bottesch a turnat şi el acid în capul celor de la Comtram, DPC, CON-A şi Sinecon şi ameninţă că le taie banii pentru că ignoră total Consiliul Judeţean. „Am încercat şi până acum să le explicăm acestora prin discuţii şi am sperat să nu fim obligaţi să folosim pârghiile finaciare ca să ne facem ascultaţi. Din păcate prin simple discuţii nu am obţinut nimic, dar vom schimba foaia” a promis Bottesch. Proiectul „Modernizare Drum Judeţean 106 Sibiu-Cornăţel-Alţâna-Bârghiş-Agnita“, pe o lungime de 52 de kilometri se face în ce mai mare parte cu bani europeni şi va costă în jur de 60 de milioane de lei. Lucrările sunt executate de un consorţiu de firme locale – Comtram, DPC, CON-A şi Sinecon şi trebuie finalizate până iunie 2011.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică