Poliţia din Sibiu dat amenzi de peste 10.000 de dolari la casele de schimb valutarÎngrijoraţi de creşterea evenimentelor înregistrate la nivel naţional referitoare la comiterea unor jafuri în bănci şi case de schimb valutare poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Sibiu au desfăşurat cinci acţiuni de control în Sibiu în perioada 11-21 ianuarie.

Poliţia din Sibiu dat amenzi de peste 10.000 de dolari la casele de schimb valutar

Aceste acţiuni au urmărit verificarea modului în care administratorii societăţilor comerciale care deţin şi manipulează valori importante respectă prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi HG 1010/2004 privind aprobarea mormelor metodologice ale acestei legi. Au fost verificate 83 de societăţi comerciale, fiind controlaţi şi instruiţi 25 de agenţi de pază. De asemenea, au fost efectuate controale la 61 de case de schimb valutar şi amanet, fiind aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 33.000 lei, principalele deficienţe constate fiind lipsa dotărilor antiefracţie, respectiv lipsa geamului antiglonţ, a sertarelor de preluare indirectă la ghişeul de schimb, lipsa sistemului de monitorizare şi intervenţie. Au fost verificate şi 3 societăţi specializate de transport valori, fiind efectuate 4 simulări privind intervenţia operativă a acestor societăţi la obiectivele pe care le au în supraveghere. Aceste activităţi vor fi desfăşurate şi în perioada următoare, în cazul constatării de deficienţe fiind aplicate măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare”, a explicat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică