O olteancă sadea, de pe meleagurile lui Tucă şi Diaconescu, aclimatizată la Sibiu ca jurnalistă povesteşte pe blogul ei o păţanie cam greţoasă în autobuzul 5 al Noului Tursib. Citiţi şi vedeţi cum se poate face loc chiar şi într-un autobuz plin ochi.
„Vouă vi se pare amuzantă voma? Nu masa de prânz, întoarsă înapoi din circuitul ei firesc, ci acţiunea în sine, când toată materia buşneşte cu presiune pe gură. Oricât aş încerca, eu nu pot să râd când văd că cineva vomită. Mă încearcă alte o mie de senzaţii, dar nu de amuzament.
Nu mi-a venit mie aşa degeaba să vă oripilez. De dimineaţă, când veneam cu cinciu la serviciu, o fetiţă de şcoală primară a făcut ca o cutie de pepsi foarte agitată. Şi a stropit toţi oamenii din faţa ei, pe o distanţă cam de doi metri. Şi atunci, de parcă cineva ar fi avut o telecomandă şi ar fi apăsat pe hold, totul a încremenit. Nici o vorbă, niciun pâs, nicio mişcare. În secunda doi, mare parte din autobuz a pufnit în râs. Şi nu erau doar şcolari, pe care îi înţelegi că-s prost crescuţi şi n-au autocontrol, empatie sau bun simţ. Dar au râs şi oameni în toată firea, mame, taţi, părinţi, care ar fi trebuit s-o ajute şi nu s-o pună într-o situaţie şi mai penibilă.
Şi cum în autobuz era aglomeraţie de nu aveai loc unde să pui un fir de păr, brusc în jurul nenorocitei s-a făcut liber pe o rază de un metru. Ăia care stăteau pe scaune s-au retras spre geamuri, ăi de pe culoar s-au îngrămădit unii în alţii spre uşi şi parcă se rugau să ajungă maşina mai repede în staţie. Şi, ca un făcut, autobuzul statea cuminte la intersecţie, cu o mare lumină roşie în faţă. Şi stătea. Şi unii chicoteau încă. Iar alţii se curăţau oripilaţi pe geci, de vomă. În mâna fetii a ajuns într-un târziu un şerveţel, de la o tanti de pe scaun, dar fata n-a ştiut ce să facă cu el şi-l ţinea tâmpă în mâini. O femeie din faţa ei, care nu mi-a fost clar de-i e mamă sau nimic, s-a aplecat ca proasta să şteargă voma de pe podeaua autobuzului. Se aude apoi o voce aproape profetică „Curăţă-i mâinile şi faţa cu şerveţelul, nu mai şterge pe jos!“.
Maşina a ajuns în staţie şi lumea a ieşit pe uşi mai repede ca voma pe gura fetii. Odată cu toţi, şi damful acru-organic al mic-dejunului parţial digerat. Înainte să cobor, am văzut-o pentru ultima dată pe fată. Uimitor. Ea zâmbea degajată şi deja curăţată. Parcă incidentul nici n-a atins-o. Din două una. Ori era bolnavă şi nu şi-a dat seama ce i se-ntâmplă. Ori învăţase deja de mică să nu pună la suflet răutăţile oamenilor”
Vă invităm să povestiţi păţaniile voastre sau ale altora prin minunatul nostru burg pe Ora de Sibiu. Recompensa pentru întâmplările interesante care vor apărea pe Ora de Sibiu este un link spre blogul vostru, dacă aveţi, şi încă ceva..Aşteptăm păţaniile pe email cu fotro, video sau fără la redacţia@oradesibiu.ro
Probabil ca micuta nu a mai suportat mirosurile specifice ale unora dintre semenii nostrii certati cu cele mai elementare reguli de igiena… Nu am mai mers cu autobuzul de ani de zile si sper sa nu fiu nevoit nici in viitorul apropiat…
Îţi foarte mulţumesc, Ora de Sibiu.