Se dau avize pentru ocuparea domeniului public în Sibiu pentru 1 Martie şi 8 MartieServiciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat a primit deja cereri privind ocuparea temporară a domeniului  public în vederea comercializării de mărţişoare, flori, jucării şi produse specifice pentru zilele de 1 şi 8 martie.

Astfel, comercianţii pot depune deja cererile pentru obţinerea acestui aviz la registratura Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat situat în Piaţa Mică, nr. 22. Cererile pot fi depuse până la data de 19 februarie 2010, iar perioada pentru care va fi eliberat avizul de ocupare a domeniului public este 25 februarie – 01 martie şi 5 – 8 martie.

Actele necesare pentru obţinerea avizului sunt: cerere tip, copie după buletin şi o copie după certificatul de înregistrare sau certificatul de autorizare. Comercianţii care vor obţine acest aviz vor plăti 1 leu/mp/zi în cazul persoanelor fizice şi 2 lei/mp/zi în cazul persoanelor juridice. „Pentru comercializarea produselor specifice zilelor de 1 şi 8 Martie, locaţia pusă la dispoziţia comercianţilor este strada Nicolae Bălcescu, însă nu pe zona de circulaţie auto şi fără blocarea căilor de acces în incinta imobilelor. În cazul în care locaţia precedentă nu este suficientă se va pune la dispoziţie şi Piaţa Mică”, a explicat joi edilul şef al Sibiului, Klaus Iohannis. Mărţişoarele şi produsele specifice vor putea fi comercializate şi în pieţele sibiene, în baza unei solicitări scrise adresate administraţiei pieţelor sibiene.

Ultima oră