E oficial. Buget de peste 323.000.000 de lei pentru municipiul SibiuBugetul propus pentru anul 2010 are o valoare totală de 323.054.490 lei, din care 201.014.000 lei fiind venituri propriii ale bugetului local.

E oficial. Buget de peste 323.000.000 de lei pentru municipiul Sibiu

Cele mai importante surse de venituri proprii la bugetul local sunt încasările din impozite şi taxe, veniturile din proprietate, dobânzi şi prestări servicii, veniturile din taxe administrative şi eliberări permise, veniturile din valorificarea de bunuri.

„Bugetul Primăriei Sibiu pentru anul acesta a fost conceput într-un mod realist, în corelare cu execuţia bugetară aferentă anului 2009. Am considerat că este prudent să concepem un buget adaptat situaţiei economice actuale. Vom depune toate eforturile pentru ca acest buget propus să fie cheltuit eficient.” a declarat primarul Klaus Iohannis. La capitolul venituri sunt evidenţiate şi alocaţiile de la bugetul de stat în sumă de 115 milioane lei, acest capitol cuprinzând sumele aferente plăţilor salariilor în învăţământul preuniversitar de stat, a salariilor medicilor din cabinetele medicale din şcoli, sumele destinate Serviciului de Evidenţa Persoanei, plata salariilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap şi plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap.  „Acest capitol nu este încă complet conturat pentru că aşteptăm repartizarea sumelor ce revin municipiului Sibiu din totalul alocaţiilor de stat către întreg judeţul, conform Legii Bugetului de Stat pentru anul 2010. Bugetul local propus va fi ulterior modificat în conformitate şi sperăm că printr-o creştere.” a declarat primarul în conferinţa de presă.

Cheltuieli mari pe transporturi

La capitolul cheltuieli, cele mai mari sume se îndreaptă către domeniul transporturilor (79 milioane lei), serviciilor şi pentru dezvoltarea publică (28 milioane lei), cultură, religie şi sport (24 milioane lei), asistenţă socială (17 milioane), etc. Chiar şi în acest context de criză, municipalitatea va continua să acorde gratuitatea pentru transportul public în comun pentru anumite categorii sociale defavorizate (pensionari, elevi în situaţii deosebite).  Cel mai important capitol de cheltuieli vor fi investiţiile în infrastructură. Lista de Investiţii pentru anul 2010 prevede o sumă totală alocată din bugetul local de 55.193.698 de lei.

„Şi anul acesta ne vom concentra în principal pe continuarea lucrărilor în curs deoarece sunt în prezent în derulare lucrări de mare amploare la străzi şi obiective de investiţii pe care le considerăm foarte importante pentru comunitate.” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Continuă lucrările în oraş

În 2010 vor fi continuate lucrările de viabilizare în Cartierul Tineretului, Cartierul Tilişca, lucrările de modernizare pe străzile Rusciorului, Siretului, Lazaret, Bielz, Turda, o parte din străzile ce fac parte din pachetul de 19 străzi – zona Piaţa Cluj-Lazaret-Gara Mică- Ţiglari -Turnişor II. La capitolul lucrări noi sunt alocate sume pentru modernizarea străzii Turnului şi a Piaţetei Târgul Peştelui, strada Faurului şi strada 9 Mai, acestea fiind cuprinse într-un proiect ce urmează a fi depus pentru obţinerea de fonduri structurale. De asemenea sunt alocate sume pentru realizarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie pentru un număr de 36 de străzi. Pe lângă aceste sume constituite din bugetul local, municipalitatea negociază în prezent obţinerea unui împrumut BERD în valoare de 11,5 milioane de euro ce urmează a fi folosit pentru reabilitarea de străzi din mai multe cartiere sibiene şi construirea unui nou pod peste Cibin.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică