Doi copii au fost răniți în accidente la Agnita și Șura MareUn micuț de numai patru ani este internat în stare gravă la Luther după ce a fost lovit în timp ce traversa strada alături de bunica lui.

Doi copii au fost răniți în accidente la Agnita și Șura Mare

În cursul zilei de ieri, în jurul orelor 13.00, în localitatea Agnita s-a produs un eveniment rutier a cărui victimă a fost un minor. ”Minorul F.M., în vârstă de 4 ani, în timp ce se deplasa împreună  cu bunica sa, în calitate de pietoni, a traversat strada Fabricii prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind accidentat de un autoturism care circula regulamentar”, a explicat Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. În urma accidentului minorul a fost grav accidentat şi transportat la Spitalul Luther Sibiu.

Copil rănit la Șura Mare

Tot luni, în jurul orelor 14.00, în localitatea Şura Mare un alt minor a fost victima unui accident rutier. B.D., în vârstă de 6 ani, domiciliat în Şura Mică, fiind nesupravegheat, a traversat str. Principală prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind surprins şi accidentat de un autoturism. În urma accidentului minorul a suferit o vătămare corporală uşoară, fiind transportat la Spital. Ambele cazuri sunt cercetate în continuare de poliţiştii rutieri.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică