Pentru peste o sută de infracţiuni, 29 de persoane cu vârste între 20 şi 35 de ani au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Alba. Poliţiştii de la Crimă Organizată au dezvăluit ce orori au comis interlopii conduşi de Tantana, Burnete şi Stripărul.

video: şantaje, tentative de omor şi răpiri în dosarul interlopilor de la leni`s


Cercetările şi intervenţia DIICOT au fost grăbite de o bătaie petrecută în toamna anului trecut în clubul de jocuri de noroc de pe strada Croitorilor. Gruparea formată în vidul de putere rămas în urma arestărilor din Dosarul Tâmplaru luase deja proporţii şi membrii ei au prins curaj când au văzut că cele peste 15 dosare deschide de Poliţie nu au avut nicio finalitate, pentru că victimele ameninţate şi-au retras plângerile.

10 până la 20.000 de euro bătaia la comandă

Potrivit subcomisarului Sebastian Veştemean, tinerii care făceau parte din Gruparea Leni`s (numele vine de la barul de striptease din zona Gării, unde era cartierul geral al interlopilor) erau de o violenţă extremă. Deveniseră atât de bine organizaţi şi înarmaţi cu săbii, cuţite, bâte, şi răngi, încât chiar şi oameni de afaceri apelau la ei contra cost pentru a-şi intimida adversari sau parteneri de afaceri. Ca să nu fie prinşi de eventuale razii ale Poliţiei, interlopii au început să închirieze apartamente în Sibiu unde depozitau arsenalul. Când aveau o „intervenţie” în maxim 15 minute, armele erau într-o maşină iar apoi la locul atacului fiecare se înarma.

Şantaje, răpiri, ameninţări

Cine se punea cu noii „stăpâni” din Sibiu îşi risca viaţa. În dosar sunt mărturii ale unor oameni duşi în pădure, dezbrăcaţi şi umiliţi. Infractorii obişnuiau ca după ce îşi băteau victimele să urineze pe ele. Patronii de baruri care nu se supuneau şi nu plăteau taxe de protecţie riscau să rămână fără afacere, din cauza distrugerilor pe care le provocau sau îi era ameninţată familia. Capii grupării îi obligau pe patroni să angajeze pe post de bodyguard pe unul dintre interlopi şi să-i plătească un salariu consistent.

Afaceri cu maşini

Prin violenţă şi intimidare, gruparea a rulat în mai puţin de un an peste 500.000 de euro. Pe lângă cele peste 50 de săbii găsite într-un apartament închiriat de interlopi, au fost confiscate mai multe maşini de valoare, gen Audi Q7, BMW X5.

De la fiul unui om de afaceri, interlopii au obţinut prin şantaj peste 180.00 de euro, iar când tânărul de numai 16 ani a refuzat să le mai dea bani, l-au răpit şi după ce li s-a plătit răscumpărarea l-au aruncat din maşină într-un şanţ.

Dintre cele 29 de persoane trimise în judecată pentru infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, tentativă de omor, şantaj, lovire, etc. 13 sunt judecate în stare de arest.

L-au renegat pe Tâmplaru

Dacă la început îl sunau pe Tâmplaru în puşcărie ca să se sfătuiască, după ce au devenit temuţi în Sibiu şi Alba, interlopii din Gruparea Leni`s au ajuns să îl sune pe fostul cap interlop şi să-l înjure, arătând că ei sunt mai puternici.


Ultima faptă

Cu câteva zile înainte de a fi luaţi pe sus de poliţiştii de la Crimă Organizată, câţiva membrri ai grupării au atacat doi tineri pe Nicolae Bălcescu, în plină zi, unul dintre aceştia fiind înjunghiat în picior. Acesta a reuşit să fugă şi să-şi salveze viaţa.

S-au bătut între ei în puşcărie


După arestările din 10 iunie 2009, interlopii au început să se toarne între ei şi au ajuns să se încaiere în celule, astfel că la primul termen de prelungire a arestării, majoritatea aveau ochii vineţi.[kaltura-widget wid=”9iahg93n48″ width=”600″ height=”515″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Ultima oră

Comentariul meu

Publică