Atacantul mai are doi ani de contract cu Gaz Metan, dar va fi lăsat de club să plece la altă echipă.
Curăţenia de iarnă de la Gaz Metan Mediaş nu îl va mai prinde şi pe atacantul care nu a bifat decât sporadic în partidele oficiale susţinute de medieşeni în această toamnă. Vidakovic a cerut clubului să fie lăsat să meargă la altă echipă. „Îl înţelegem şi nu o să ne opunem plecării sale. Nu o să îi punem beţe în roate ca să zicem aşa. I-am spus să îşi găsească echipă şi o să rezolvăm problema lui” a explicat directorul general Ioan Horoba. Acesta a mai spus că după meciul cu Astra, se va decide la ce jucători va renunţa Gazul în pauza competiţională. „Antrenorul Pustai va decide acest lucru. O să vedem după ultima etapă cine va mai pleca” a mai spus Horoba. Şanse mari de a nu mai prinde returul la Mediaş le au Claudiu Boaru, Marius Radu şi chiar şi Mircea Voicu, aceşti jucători neintrând aproape deloc în vederile lui Cristi Pustai.
Trial de jucători
Clubul medieşean va organiza în perioada imediată de după partida cu Astra Ploieşti un trial de selecţie pentru căutarea de jucători la Gaz Metan. „O să fie un trial cu jucători tineri şi de perspectivă, chiar şi cu jucători de la cea de a doua echipă. Căutăm şi astfel de soluţii” a mai punctat Ioan Horoba.
ba voi vreti sa retrogradati neaparat
baa pa idak vrei sa ramaneti in Liga 1 aduceti jucatori de valoare nu din liga 2-3