foto-003
Reamenajările celor 18 locaţii vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an.

Municipalitatea sibiană, prin intermediul SC DPC SA, a demarat la sfârşitul lunii noiembrie o serie de lucrări de amenajare la trecerile de pietoni situate pe artere intens circulate sau în apropierea unor şcoli.

Noul tip de amenajare a trecerilor de pietoni presupune retrasarea acestora şi amplasarea de o parte şi de alta a trecerii de pietoni a unor indicatoare dotate cu lumini intermitente. Indicatoarele sunt conectate la reţeaua de iluminat public. Pe timpul nopţii indicatoarele funcţionează cu curent de pe reţeaua de iluminat, iar pe timpul zilei funcţionează cu curentul existent în acumulatorii cu care sunt dotate. Astfel de lucrări de amenajare sunt planificate pentru un număr de 18 locaţii iniţial: Bulevardul Corneliu Coposu la Cazarma 90, Bulevardul Corneliu Coposu la Sala Thalia, strada Semaforului în dreptul pieţei agroalimentare, strada Semaforului la intersecţia cu strada Şureanu, strada Semaforului la intersecţia cu strada Oaşa, strada Semaforului la intersecţia cu strada Electricienilor, Bulevardul Vasile Milea la intersecţie cu strada Oituz, Bulevardul Vasile Milea în dreptul Inspectoratului de Poliţie, Bulevardul Vasile Milea în dreptul Băncii Carpatica, Şoseaua Alba Iulia în dreptul staţiei de carburaţi Aral, strada Rahovei la intersecţie cu Aleea Şelimbăr, strada Dima la intersecţie cu Calea Cisnădiei, strada Argeşului la şcoala nr. 16, strada Hermann Oberth la intersecţie cu strada Fabricii, strada Ştefan cel Mare la biserică, strada Lungă la biserică şi pe Calea Guşteriţei la intersecţie cu strada Treboniu Laurean. „Cred că în acest fel oferim o mai mare siguranţă traficului pietonal în zone foarte intens circulate. Volumul de trafic din Sibiu este unul destul de mare, motiv pentru care pietonii fie aşteaptă minute în şir pentru a traversa fie se expun unor pericole prin traversare prin locuri nepermise.” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Ultima oră

Comentariul meu