Primarul municipiului Mediaş, Teodor Neamţu, a convocat Consiliul Local într-o şedinţă extraordinară în data de 1 Decembrie, ora 9.00, în Sala Mare a Primăriei.
Pe ordinea de zi a aleşilor locali se află un singur punct referitor la acordarea titlului de cetăţean de onoare post – mortem, domnului Daniel Thellmann, primar al municipiului Mediaş în perioada 2004 – 2009. Pentru a evoca memoria celui care a condus destinele Mediaşului în ultimii ani, cu această ocazie va avea loc o expoziţie de fotografie cu poze din activitatea regretatului primar Daniel Thellmann. „Fostul edil al municipiului Mediaş a adus o contribuţie deosebita la dezvoltarea economică o oraşului de pe Târnava Mare. În timpul mandatului său viaţa culturală şi socială în Mediaş a cunoscut o ascensiune importantă” se arată într-un comunicat al primăriei Mediaş.