invitatie sma sibiuBiblioteca Astra invită sibienii la dezbateri, lansări de carte sau chiar şi vânzări de volume cu reduceri semnificative de preţuri. Numai puţin de 11 evenimente au loc în această săptămână la sediul instituţiei de vizavi de Prefectură.

Luni, 16 noiembrie, la orele 13, la Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret (Corpul B, et. I), va avea loc Cursul de iniţiere în informatică pentru copii; la orele 14, va avea loc Cursul de limba engleză, susţinut de studenţi voluntari de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Luni, 16 noiembrie, la orele 14, în Sala de festivităţi din Corpul B (et. V), va avea loc dezbaterea cu titlul O viziune asupra alcoolului şi a drogurilor. Vor participa specialişti de la Centrul de dezalcoolizare şi dezintoxicare „Nazaret” din Şura Mică şi elevi din liceele sibiene. Întâlnirea este organizată de Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă şi Asociaţia „Crucea Albastră” Sibiu.

Luni, 16 noiembrie, la orele 18, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, va avea loc lansarea cărţii Somalia, mon amour, semnată de Bogdan Hrib şi Sofia Matei. Cartea a apărut în acest an, la Editura Tritonic din Bucureşti.

În perioada 16-20 noiembrie, în Corpul B al Bibliotecii ASTRA, va fi amplasat un stand cu vânzare de carte al Grupului Editorial Tritonic, cu reduceri de până la 50% la toate titlurile.

Marţi, 17 noiembrie, la orele 13, o delegaţie de reprezentanţi ai Serviciului Carte pentru Copii şi Tineret se va deplasa la Spitalul Clinic de Pediatrie „Luther” din Sibiu, unde vor susţine un program educativ pentru copiii internaţi. Acţiunea face parte din proiectul Biblioteca dincolo de ziduri.

cafegiuMiercuri, 18 noiembrie, la orele 10, Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret (Corpul B, et. I), realizează emisiunea de televiziune Lumea minunată a copiilor, în colaborare cu Radioteleviziunea Sibiu. Copii de la mai multe instituţii de învăţământ din oraş participă la prezentarea poveştilor lor preferate. Îndrumaţi de bibliotecari ai acestui serviciu, copiii discută despre acţiunea poveştilor şi învăţămintele pe care şi le pot însuşi, iar apoi desenează scenele care le-au plăcut. Emisiunea este relizată în fiecare miercuri, la aceeaşi oră, şi este difuzată de TV Sibiu, sâmbăta, la orele 11:30; la orele 13, va avea loc Cursul de limba franceză, cu participarea lui Sylvain Audet, lector la Catedra de Studii Franceze şi Francofone din cadrul Facultăţii de Litere a U.L.B.S şi a studenţilor săi de la universitatea sibiană.

Miercuri, 18 noiembrie, între orele 11 şi 16, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie verifică gratuit pulsul, tensiunea şi indicele de masă corporală.

Miercuri, 18 noiembrie, la orele 17, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, va avea loc dezbaterea Creativitatea – un izvor de energie. Vor participa pictoriţa Francesca Terruzzi-Brusa şi Tatiana Benchea, psihoterapeută şi autoare a volumului Pomul călător. Cu acest prilej, va fi vernisată expoziţia de artă plastică abstractă a Francescăi Terruzzi-Brusa.

Joi, 19 noiembrie, la orele 14, la Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret (Corpul B, et. I), va avea loc Cursul de limba engleză, susţinut de studenţi voluntari de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Joi, 19 noiembrie, la orele 17, în Sala de festivităţi din Corpul B (et. V), va avea loc o întâlnire cu scriitorul Gheorghe Florescu, autorul cărţii Confesiunile unui cafegiu, apărută în 2008, la Editura Humanitas. Pr. Constantin Necula şi conf. univ. dr. Sorin Radu, alături de autor, vor dezbate temele principale ale acestor confesiuni şi subiectele tabu ale perioadei comuniste, prezente în carte. Evenimentul este organizat de Librăria Humanitas „Constantin Noica” Sibiu.

afis_cafegiuJoi, 19 noiembrie, la orele 18, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, va avea loc un recital susţinut de elevi şi absolvenţi ai Colegiului Naţional „Octavian Goga”, coordonaţi de prof. Ion Turcu. Din repertoriu fac parte piese folk româneşti, melodii populare irlandeze şi compoziţii proprii.

Vineri, 20 noiembrie, între orele 9 şi 12 şi între orele 14 şi 15, la Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret (Corpul B, et. I), se va desfăşura Cursul de limba franceză, cu participarea lui Sylvain Audet, lector la Catedra de Studii Franceze şi Francofone din cadrul Facultăţii de Litere a U.L.B.S şi a studenţilor săi de la universitatea sibiană; între orele 15 şi 16, se va desfăşura Cercul de educaţie civică.

Secţia ARTE (Corpul B, etajul II) vă invită să vizionaţi filme artistice sau documentare, să audiaţi muzică clasică sau modernă şi să răsfoiţi albume de pictură, sculptură, fotografie, design sau publicitate, de luni până vineri, între orele 8 şi 20.

Ultima oră

Comentariul meu