jandarmiJandarmii din cadrul Postului Montan Păltiniş au desfăşurat în sezonul de iarnă precedent, 400 misiuni de ordine şi siguranţă publică, au legitimat peste 750 persoane în staţiune şi pe traseele turistice.

Zeci de persoane salvate iarna trecută de jandarmii montani din Păltiniş

În vederea armonizării sistemului românesc de ordine publică cu cele din statele Uniunii Europene, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale, au început să funcţioneze secţiile şi posturile de jandarmi montane. Jandarmii din cadrul Postului Montan Păltiniş au desfăşurat în sezonul de iarnă precedent, 400 misiuni de ordine şi siguranţă publică, au legitimat peste 750 persoane în staţiune şi pe traseele turistice; dintre acestea 400 au fost avertizate (norme legislative, recomandări, interdicţii) şi s-au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale; au fost salvate 69 de persoane  (accidente pe pârtia de schi, persoane rămase suspendate la înălţime, persoane rătăcite/blocate în zăpadă). Jandarmii montani cooperează şi colaborează cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Public Judeţean Salvamont, Direcţia Silvică, Agenţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, Instituţiile locale pentru protecţia şi protejarea mediului înconjurător (40 acţiuni desfăşurate în comun pe durata sezonului de iarnă 2008/2009).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică