buletineModificările vor fi valabile numai în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie.

În perioada premergătoare zilelor de 22 noiembrie şi 6 decembrie Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Sibiu va deservi întrun ritm intensificat persoanele care se prezintă la ghişeu pentru punerea în legalitate în privinţa cărţii de identitate, dacă aceasta a expirat, a fost pierdută, fărată, deteriorată, cu prioritate cetăţenii cu drept de vot, pentru ca aceştia să îşi poată exercita dreptul constituţional de a alege şi de a fi ales. Programul de deservire a cetăţenilor este în fiecare zi, de luni până sâmbătă, între orele 08.00 – 20.00, astfel:

Luni şi Miercuri între orele 08.00 – 13.00 şi 14.00 – 18.30, preluări şi înmânări de acte; între orele 18.00 – 20.00 doar înmânări de acte de identitate

Marţi, Joi şi Vineri între orele 08.00 – 13.00 şi 14.00 –  16.30 preluări şi înmânări de acte; între orele 16.30 – 20.00, doar înmânări de acte de identitate.

Funcţionarii îi vor deservi pe cetăţeni şi sâmbătă, 21 noiembrie şi 5 decembrie, între 08.00 – 20.00, atât pentru preluare cât şi pentru eliberare de  documente, iar zilele de 22 noiembrie şi 6 decembrie ghişeul serviciului va fi deschis între orele 08.00 – 21.00, fără întrerupere, pentru înmânarea cărţilor de identitate persoanelor care au depus acte în săptămânile premergătoare, dar şi pentru soluţionarea prin emiterea cărţilor provizorii de identitate pentru persoanele care nu deţin toate actele necesare emiterii cărţii de identitate.

Buletin în 5 zile

De asemenea, în această perioadă vor fi scurtate termenele de eliberare a actului de identitate la 5 zile lucrătoare, iar toate cererile înregistrate în săptămâna premergătoare zilelor de 22 noiembrie, respectiv 6 decembrie, vor fi soluţionate prin înmânarea cărţii de identitate sau cărţii provizorii de identitate chiar în zilele alegerilor, pentru a se asigura exercitarea dreptului de vot. Contravaloarea actelor de identitate şi taxa extrajudiciară de timbru se vor achita, în zilele lucrătoare, ca şi în zilele de sâmbătă, la sediul serviciului din Sibiu, Bulevardul Victoriei nr. 1 – 3, fie la camera 20 (sediul nou) sau chiar la ghişeul serviciului, în timpul programului de depunere a actelor.

Apel către populaţie

Ca urmare a numărului mare de persoane care au solicitat eliberarea de noi acte de identitate sau înscrierea vizelor de reşedinţă, dar nu au venit să şi ridice aceste documente, angajaţii Serviciului de Evidenţă a Persoanelor fac un apel către acestea să vină să fie puse în posesia actelor de identitate. Angajaţii serviciului îi asigură pe toţi cetăţenii municipiului Sibiu şi ai celor 10 comune deservite pe linie de evidenţă a persoanelor cu privire la întreaga disponibilitate în rezolvarea operativă a tuturor cererilor care li se adresează

Ultima oră

Comentariul meu

Publică