CB017213Ovidiu Dinu, Codruţ Mircea Miriţă , Adrian Andreescu, Dănuţ Meşter şi Toader Iagăru sunt judecaţi pentru daune aduse statului român, prin neplata obligaţiilor fiscale.

Cinci sibieni acuzaţi de evaziune fiscală de 2.000.000 de euro

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a cinci inculpaţi pentru evaziune fiscală, în formă continuată, de peste 2 milioane de euro. Potrivit unui comunicat al DNA, au fost deferiţi justiţiei Ovidiu Dinu, Codruţ Mircea Miriţă (ambii în stare de arest preventiv), Adrian Andreescu, Dănuţ Meşter şi Toader Iagăru, în calitate de administratori ai S.C. Seltix Services S.R.L. Sibiu, S.C. D 33 A Service Invest S.R.L. Sibiu şi S.C. Dea Service Invest S.R.L. Sibiu, firme ce au ca principal obiect de activitate comercializarea produselor cerealiere şi petroliere. Procurorii au reţinut că în perioada mai 2008 – mai 2009, cei cinci inculpaţi au creat în dauna Statului Român un prejudiciu de peste 2 milioane de euro (8.904.085 lei), sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale datorate statului prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate.

Dosar înaintat la judecătoria Sibiu
DNA precizează că ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de aproximativ 7.500.000 de lei . „În vederea recuperării acestui prejudiciu nu s-au luat măsuri asigurătorii întrucât nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpaţilor. La data de 14 octombrie 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpatului Miriţă pentru 24 de ore, iar a doua zi, Judecătoria Sibiu a dispus arestarea acestuia pe termen de 29 de zile. La data de 23 iulie 2009, Judecătoria Sibiu a dispus arestarea inculpatului Dinu Ovidiu la solicitarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu” se arată în comunicatul DNA. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare la Judecătoria Sibiu. „Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul DNA.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică