abonament-lunarÎncepând de luni, 2 noiembrie, primele abonamente unice au fost puse în vânzare, fiind valabile începând cu data de 15 noiembrie. Noul abonament are un design nou, cu sigla firmei şi culorile specifice (galben şi albastru).

Noile abonamente Tursib puse în vânzare la preţul de 50 de lei

Iniţial au fost emise doar abonamente pentru toate liniile pentru o lună şi pentru o jumătate de lună, urmând ca în scurt timp să se înlocuiască treptat şi celelalte categorii de abonamente. Noile abonamente prezintă elemente de siguranţă (bandă cu hologramă), fiind disponibile în punctele de vânzare. Şi chioşcurile Tursib au fost pregătite pentru introducerea noilor trasee şi a noului plan de transport, prin aplicarea de colante menite să informeze încă o dată publicul cu privire la schimbarea care va surveni din 15 noiembrie. „Ne apropiem cu paşi repezi de data de 15 noiembrie când noul plan de transport Tursib şi noul plan de tarifare a serviciilor oferite de societate vor intra în vigoare. De la începutul lunii iulie şi până în prezent, atât municipalitatea cât şi societatea de transport public în comun, au făcut eforturi susţinute de a asigura atât infrastructura pentru schimbările ce vor surveni dar şi o informare cât mai corectă şi completă a publicului.” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Broşură cu noile trasee

Pentru o informare corectă şi completă a călătorilor, SC TURSIB SA a tipărit o broşură ce conţine descrierea noilor trasee, orele de sosire în staţie, legăturile cu alte trasee, orarul de circulaţie pentru zilele de sâmbătă şi duminică, noile tarife aplicate pentru serviciile de transport şi o hartă cu noile trasee. Broşura va fi distribuită în chioşcurile şi agenţiile Tursib la un preţ de 6 lei.

Linie telefonică specială

De asemenea, societatea de transport public în comun a pregătit deja amplasarea în principalele staţii a unor angajaţi în perioada 15 – 19 noiembrie care să ofere informaţii călătorilor cu privire la legăturile existente către destinaţia la care doresc să ajungă. Călătorii vor putea afla informaţii în această perioadă şi de pe site-ul societăţii – www.tursib.ro- conţine informaţii despre noile trasee, iar din 8 noiembrie va avea un format mult mai uşor de utilizat. Începând din data de 2 noiembrie este funcţională “linia verde” (tel. 0800-800-586, linie gratuită) de luni până vineri între orele 7-22. În cele câteva zile de când funcţionează linia telefonică s-a dovedit a fi utilă, mulţi sibieni solicitând informaţii în principal referitoare la noile trasee pe care le vor folosi să ajungă la şcoală sau serviciu.

Orare afişate în staţii

Până în 14 noiembrie, orarele aferente staţiei respective vor fi montate în toate cele 200 de staţii Tursib. De asemenea, în staţiile cu trafic mare de calători dotate cu copertină) vor fi afişate până la aceeaşi dată, afişe cu informaţii complete pentru călători (harta traseelor care trec prin staţia respectivă, legătura cu alte trasee şi orele de sosire a mijloacelor de transport în staţie).

Reducerile rămân valabile

Ca urmare a numeroaselor întrebări adresate societăţii cu privire la menţinerea reducerilor şi gratuităţilor pentru transportul public în comun după data de 15 noiembrie, municipalitatea îi asigură pe beneficiari că acestea vor rămâne valabile şi după intrarea în vigoare a noului plan de transport. Gratuitatea se va acorda în continuare şi pensionarilor cu domiciliul în municipiul Sibiu, pe baza buletinului sau cărţii de identitate şi a cuponului de pensie. „Îi invit pe sibienii care utilizează transportul în comun să folosească toate mijloacele de informare puse la dispoziţia lor, pentru a evita astfel situaţiile neplăcute.”, a declarat primarul Klaus Iohannis.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică