Publicul va avea acces gratuit la proiecţiile de filme documentare de duminică de la ediția a X-a a Astra Film Festival 2009.
Realizatorii celor 65 de producţii selecţionate în cele patru secţiuni competiţionale ale Festivalului – Internaţional, Europa, România şi Student – vor afla, sâmbătă seară, dacă se numără printre câştigători. Deciziile celor zece membri ai celor două jurii internaţionale – Dan Alexe, Sorin Botoşeneanu, Corinne Cauvin-Verner, Thierry Garrel şi Michael Yorke (Europa şi România); Antonio Delgado Liz, Leonard Retel Helmrich, Cristi Puiu, Michael Stewart şi Cristian Tabără (Internaţional şi Student) – vor fi anunţate în cadrul festivităţii de premiere ce va avea loc sâmbătă, de la ora 19,00, în Sala Thalia din Sibiu. Valoarea totală a premiilor acordate de organizatori, alături de parteneri şi sponsori, se ridică la 25.000 de euro.