Afis SIAF 2009Primăria Municipiului Sibiu, împreună cu Fotoclubul ORIZONT – organizatorul celei de-a XIII-a ediţii a Salonului Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu, invită toţi iubitorii de artă fotografică la vernisajul expoziţiei din cadrul Salonului, care va avea loc duminică, 01 noiembrie ora 12, la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu.

Intrarea la Salon este liberă, lucrările rămânând expuse până în data de 30 noiembrie 2009, inclusiv la sfârşit de săptămână, conform programului Centrului de Informaţii pentru Turişti. Organizatorii continuă o tradiţie începută în anul 1983 de echipa profesorului Gheorghe Lăzăroiu care a hotărât organizarea pentru prima dată la Sibiu şi în Transilvania a unui salon internaţional de artă fotografică. Temele de anul acesta au fost Reportaj şi Temă Liberă. Cu ocazia acestei ediţii, echipa Orizont a hotărât reluarea după nouă ani a un obicei al Salonului, acela de a acorda titlul de Membru de Onoare al Fotoclubului Orizont artiştilor care au avut de-a lungul anilor o contribuţie deosebită pentru evenimentul de la Sibiu. Alături de Thomas Lang din SUA care a câştigat în mod sistematic medalii la diverse secţiuni ale Salonului din ultimii ani, organizatorii au hotărât acordarea acestei distincţii şi la doi dintre membrii FLPA: Romain Nero şi Yvon Piazza. Parteneriatul început în urmă cu cinci ani cu Federaţia Luxemburgheză de Artă Fotografică (FLPA) s-a concretizat în proiecte comune dezvoltate şi după 2007 atât în Sibiu, cât şi în Luxemburg.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică