Rinichii şi vasele de sânge ale unei tinere aflată în moarte cerebrală au fost prelevate de medici din Cluj şi Bucureşti, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Tânăra de 28 de ani, din Judeţul Vâlcea, pentru care familia a fost de acord cu donarea organelor a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu în data de 24.10.2009, după ce a suferit un anevrism cerebral. Ea a fost internată trei zile în cadrul Secţiei Terapie Intensivă, iar starea sa s-a înrăutăţit şi în cursul nopţii de luni spre marţi a intrat în moartea cerebrală.
Rinichii au ajuns la Clinica de Transplant din Cluj Napoca, unde doi pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare au şansa la o viaţă mai bună.
Aceasta este a patra intervenţie de acest gen la Sibiu.