distributie alimente, 18.10 (6)Numai puţin de 10 familii din Ocna Sibiului şi 9 din Topârcea au primit, primele pachete de alimente în cadrul proiectului Banca de Alimente iniţiat de Crucea Roşie Sibiu.

Transportul alimentelor a fost asigurat de Off Road Club Sibiu, care a pus la dispoziţia voluntarilor Crucii Roşii 9 maşini de teren şi care şi-au dedicat întreaga zi de duminică acestei acţiuni. Alimentele au fost transportate de Off Road Club de la magazinul Carrefour la sediul Crucea Roşie, unde voluntarii le-au sortat şi verificat. Apoi, voluntarii le-au împărţit în pachete a câte 12 kg (4 pungi paste, 2 litri ulei, 3 kg făina grîu, 2 kg orez, 1 kg mălai, 1 kg zahăr şi aproximativ 1 kg conserve) şi distribuite familiilor din Ocna Sibiului şi Topârcea.  ”Acţiunea de duminică a fost prima dintr-un lung şir de acţiuni de acest gen pe care sper să le putem desfăşura în tot judeţul, în cadrul proiectului Banca de Alimente. Sunt cazuri cu adevărat deosebite, sunt oameni care mor de foame, care nu au acoperiş deasupra capului sau care trăiesc în condiţii insalubre, fără curent, fără caldură. În Topârcea am găsit o familie cu cinci copii minori care trăiau într-o grotă de 6 mp”, spune Cristina Bîzu, Asistent social şi coordonator programe Crucea Roşie Sibiu. Beneficiarii acţiunii din 18 octombrie au fost persoane vârstnice cu diverse handicapuri, singure sau cu venituri reduse, femei singure cu mai mult de doi copii în îngrijire, familii cu mulţi copii şi venituri insuficiente, persoane fără venituri sau fără locuinţă.[nggallery id=413]

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. E un lucru extraordinar sa ajuti oameni,tocmai de asta am intrat pe acest site,insa un lucru ma dezgusta.Faptul ca identitatea persoanelor carora li s-a oferit ajutorul nu a fost protejata.Sunt cetateni ai unui oras au copii care studiaza,efectul unor fotografi care dezvaluie identitatea acestora va fi cu siguranta unul negativ.
    Nu sunt multi cei care inteleg ce inseamna saracia cu adevarat,bajocura e mult mai usor de inteles si abordat.