bursa jobDin cele peste 200 de job-uri oferite, doar 25 sunt dedicate sibienilor cu studii superioare. Bursa are loc vineri în Sibiu şi Mediaş.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, Bursa locurilor de muncă pentru şomerii peste 45 de ani în Sibiu, la sediul AJOFM din strada Morilor începând cu ora 11.00 şi Mediaş, la sediul ALOFM Mediaş, începând cu ora 9.00. „Această măsură activă pentru combaterea şi prevenirea şomajului se adresează în mod deosebit şomerilor în vârstă de peste 45 de ani, dar este deschisă tuturor celor care nu au un loc de muncă şi doresc să se angajeze” se arată într-o notă oficială a AJOFM Sibiu. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, este gratuită.

Zeci de firme participante

În cadrul acţiunilor întreprinse de AJOFM Sibiu în vederea identificării locurilor de muncă vacante au fost trimise invitaţii unui număr de 60 agenţi economici din judeţ. Dintre aceştia au confirmat deja participarea la bursă 18 (10 la Sibiu şi 8 la Mediaş), care au pus la dispoziţie 205 locuri de muncă vacante. Cele mai multe locuri de muncă (180) sunt pentru persoane fără studii superioare – confecţioner încălţăminte, tâmplar, operator maşini automate, agent asigurări, personal pentru curăţenie, agent pază, confecţioner textile, muncitor necalificat, bucătar, ospătar, lucrător în comerţ oferta fiind completată de 25 posturi pentru persoane cu studii superioare (inginer electronist, inginer calitate, director marketing, manager şi inginer mecanic).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică