Un tânăr din Mârşa a fost arestat la puţin timp după ce furase din sediul unei firme un laptop.
Poliţia Oraşului Avrig a reuşit să prindă în scurt timp hoţul unui furt care a avut loc pe raza localităţii de la poalele munţilor Făgăraş. Poliţiştii au stabilit faptul că laptopul a fost sustras dintr-un biroul al societăţii comerciale, iar în interior, s-a pătruns printr-o fereastră tip termopan cu posibilitatea deschiderii din exterior. Societatea era prevăzută cu pază umană pe timpul nopţii. “În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii din Avrig, a fost identificat suspectul T. Adrian, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în localitatea Mîrşa. În urma percheziţiei efectuate a fost identificat laptopul şi restitutit părţii vătămate” a explicat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. T. Adrian este cercetat în continuare de către poliţiştii Poliţiei oraşului Avrig sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.