scoala 13Peste 20 de dascăli, din Marea Britanie, Italia, Polonia, Turcia şi România se află de miercuri la Sibiu, unde participă la cea de-a 4-a reuniune de Proiect Şcolar Multilateral Comenius „Healthy Lifestyles – Stil de viaţă sănătos“.

Copiii Şcolii 13 din Sibiu învaţă alături de dascăli din cinci ţări să mănânce sănătos

Ţara noastră este reprezentată în Program de Şcoala nr. 13 din Sibiu, care a organizat, în această dimineaţă, o festivitate de primire tradiţional românească, cu pâine şi sare. Îmbrăcaţi în haine populare, câteva zeci de elevi ai şcolii i-au invitat pe oaspeţii străini să viziteze şcoala, nu înainte de a le oferi şi un scurt program artistic. „Proiectul nostru se bazează pe ideea că, pentru a deveni fiinţe umane „complete“, elevii trebuie să înţeleagă cum să dobândească şi să-şi menţină un bun nivel de sănătate fizică şi mintală. Proiectul se adresează şi părinţilor, pe care îi dorim parteneri care să supravegheze atent comportamentul alimentar al copiilor, pentru că acesta spune multe despre starea lor psihică” a declarat Diana Sârbu, coordonator proiect Şcoala Nr.13 Sibiu.

Sibiul, gazdă în premieră

Primul an de proiect, 2008-2009, a fost unul bogat în activităţi. Au avut loc 3 reuniuni de proiect: în Marea Britanie – decembrie 2008, Polonia – martie 2009 şi Italia – mai 2009. La aceste reuniuni de proiect au participat 10 cadre didactice ale Şcolii nr. 13 Sibiu, accentul fiind pus pe regimuri alimentare echilibrate, sănătoase. Elevii au învăţat, de asemenea, să-şi evalueze propriile lor regimuri alimentare pentru a le îmbunătăţi. Fiecare ţară a avut şansa de a face schimb de informaţii despre propria alimentaţie şi reţete din gastronomia tradiţională

Ultima oră

Comentariul meu

Publică