tastaturaDirecţia de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a făcut publice prejudiciile privind drepturile de autor care se ridică la nivel naţional la peste 3.200.000 de euro. Două firme sibiene sunt pe lista de piratare a programelor software în prima jumătate a anului.

Printre cei sancţionaţi se află administratorii unor societăţi din Blaj şi Sibiu, pentru care au fost aplicate condamnări de 3 ani de închisoare, cu suspendare condiţionată, şi plata de despăgubiri titularului drepturilor de autor, respectiv un an de închisoare plus plata de despăgubiri civile în valoare de 8.400 de euro. De asemenea Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a mai anunţat marţi că, Tribunalul Sibiu a pronunţat, în decursul anului 2009, primele două soluţii de condamnare în România a unor societăţi comerciale pentru încălcarea drepturilor de autor asupra programelor de calculator. Mai exact, pe data de 3 iunie, dar şi pe 1 iulie, două firme de arhitectură şi cadastru din Sibiu au fost condamnate la plata unei amenzi penale de 20.000 lei fiecare. Mai mult administratorii societăţilor comerciale au fost obligaţi la plata de despăgubiri civile în cuantum de 16350 euro şi respectiv 5689 euro.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Eu unul as face un control pe tema asta chiar la institutiile statului. As controla la Tribunal, Procuratura, Politie etc. Pun pariu ca 90% din programele ce le foloseste statul pe calculatoarele sale sunt fara licenta. Statul mafiot mai e si lupul moralist.