lazar liceu
Foto: Sebastian Marcovici

Simpozionul înseamnă de fapt educaţie ecologică prin proiectul european PLATO, care se vrea un proiect european de cooperare în domeniul educaţiei.

Totul a început în anul 1996 şi s-a realizat iniţial cu fonduri europene, iar ulterior acest proiect a fost finanţat în principal de şcolile partenere. Activităţile proiectului sunt realizate prin cooperarea între trei unităţi de învăţământ de marcă din Sibiu – Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Naţional „Octavian Goga” şi Liceul de Artă – şi cinci şcoli partenere din Uniunea Europeană: „Hans Leinberger Gymnasium” din Landshut, Germania, Şcoala Europeană din München, Germania, Şcoala Europeană din Karlsruhe, Germania, „Sacre Coeur Gymnasium” din Pressbaum, Austria şi „Odsherreds Gymnasium” din Asnæs, Danemarca.

Sub egida mediului sănător

Reuniunea anuală a proiectului PLATO – Cooperation across borders se va desfăşura în acest an în Sibiu în perioada 21-24 septembrie. Tema reuniunii din acest an este „Educaţia ecologică pentru un mediu sănătos”. Prin activităţile propuse se urmăreşte implicarea şi educarea în spirit civic a elevilor din şcolile partenere privind o problemă gravă a lumii contemporane: poluarea şi efectele acesteia asupra calităţii vieţii fiecăruia dintre noi. Deschiderea oficială a reuniunii de proiect a avut loc luni dimineaţă, în Sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”.

Ecologizare în Păltiniş

Pe parcursul zilelor următoare, elevii şi profesorii implicaţi în proiect vor desfăşura activităţi de cercetare teoretice şi practice în ateliere de lucru organizate în Sibiu şi în Păltiniş. Ca exemplu de comportament civic, în data de 23 septembrie, de Ziua Mondială a Curăţeniei, elevii şi profesorii participanţi vor desfăşura activităţi de îndepărtare a deşeurilor din zona Păltiniş. Rezultatele activităţilor vor fi prezentate în cadrul sesiunii finale a reuniunii de proiect care va avea loc joi, 24 septembrie, ora 18.00, în Sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”, având ca invitaţi de onoare reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice din Sibiu şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu