handcuffsO bătrână de 82 de ani a fost tâlhărită duminică seara, pe strada Reconstrucţiei din Sibiu. Femeia a fost găsită de trecători zăcând pe asfalt.

Un apel la 112 anunţa duminică, în jurul orei 19, că o femeie este întinsă pe trotuar, pe strada Reconstrucţiei. Un echipaj de criminalişti s-a dus la faţa locului şi a constatat că este vorba de o tâlhărie. Maria T. le-a spus poliţiştilor că mergea spre casă când a fost împinsă de un puşti, de 13-15 ani, care i-a smuls poşeta din mână şi a fugit. Femeia avea în poşetă doar 20 de lei, actele şi cheile de la casă.

Victima tâlhăriei a ajuns la spital pentru că în cădere s-a accidentat la genunchiul stâng. Autorul nu a fost încă identificat de poliţişti.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică