Toţi pompierii din cadrul Detaşamentului „Dumitru Croitoru” au participat la defilarea şi la exerciţiul organizat pentru a marca Ziua Pompierilor.  Sute de sibieni au asistat la stingerea Turnului Sfatului şi la coborârea tiroliană din acesta a doi pompieri.[nggallery id=370]

VIDEO: Incendiu în Turnul Sfatului de Ziua Pompierilor

Maşinile pompierilor, vechi şi noi au intrat în Piaţa Mare încă de la ora 10, începutul festivităţilor fiind programat la ora 11, când a ajuns prefectul Ioan Trihenea, împreună cu comandantul Cosmic Balc. Dacă la Ziua Drapelului, prefectul a trecut în revistă doar jumătate din efective, de data aceasta a respectat ritualul şi a salutat toţi soldaţii.

După obişnuitele momente ale ceremonialului – slujba religioasă, înaintări în grad şi premierea pompierilor care au câştigat concursurile interne de table, şah şi fotbal – a început spectacolul pe care îl puteţi urmări în filmuleţe şi în galeriile foto.[nggallery id=371]

[kaltura-widget wid=”mfg8wnp9xc” width=”500″ height=”440″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Ultima oră

Comentariul meu

Publică