Muzeul Brukenthal are nevoie de 300.000 de euro pentru o intervenţie de urgenţă şi restaurare la portalul aflat în pericol.
Cele două statui din curtea Muzeului se află într-o degradare avansată, la una dintre ele un braţ, desprinzându-se efectiv de corpul statuetei. Directorul Sabin Luca spune că nu se poate face nimic, pentru că totul depinde de Oficiul Naţional al Muzeelor Istorice, singura instituţie care poate aproba reabilitarea portalului 2. Ambele astatui prezintă fisuri active, vizibile cu ochiul liber.
Vom revenii cu amănunte.
Oare cand a scris „Oficiul Naţional al Muzeelor Istorice” autorul s-a gandit la Oficiul National al Monumentelor Istorice?