Surpriza Red Bull Romaniacs, riderul spaniol Xavier Galindo, care conducea în clasament după primele două zile de raliu a plecat acasă cu tibia fracturată. Galindo a abandonat în a treia zi după ce a căzut destul de rău şi a cedat locul 1 pentru mult mai experimentatul Cyril Despres.

Răsturnare de situaţie pe podiumul Red Bull Romaniacs

„A fost o cursă foarte frumoasă însă pentru mine s-a terminat prea repede. Am avut pur şi simplu ghinion astăzi. Nu a fost o căzătură spectaculoasă însă mi-am prins piciorul între motocicletă şi o piatră mare şi mi s-a fracturat ţibia. Acum voi plecă către Barcelona, unde medicul meu va hotar dacă este necesară o intervenţie chirurgicală sau nu. Vreau să revin la Red Bull Romaniacs pentru că îmi place această cursă şi este prima la care am concurat cu GPS” a declarat Xavier Galindo.

Cyril Despres a trecut astfel în fruntea clasamentului general, fiind la mai puţin de un minut în faţă ocupantului locului doi, Andreas Lettenbichler. Pe trei se află Chris Birch, neozeelandezul care s-a abonat la podium în ultimile două ediţii ale Red Bull Romaniacs (locul 2 în 2007 şi locul 3 în 2008).
Un alt abandon a fost cel al lui Graham Jarvis, câştigătorul ediţiei din 2008, care a avut probleme la partea electrică a motorului.[nggallery id=351]
Paul Frăţilă a piedut podiumul

Revenirea de la Petroşani la Sibiu nu a fost fericită nici pentru piloţii români de la Red Bull Romaniacs. Paul Fraţilă şi coechipierul sau Călin Raducu au pierdut podiumul după ce au pierdut mult timp în pădure ca să remedieze o problemă tehnică. Sibianul care a terminat Prologul pe locul doi la clasă Hobby, a trebuit să cedeze locul unei echipe germane aflate pe locul patru şi în faţă team-ului Crazy Bike Sibiu format din Felician Groza şi Alexandru Cernatescu.

După trei zile, vedeta tv Dani Oţil şi Krisztian Nagy din echipa Tiptil se află pe locul 10 la clasa Hobby. Romeo Dunca şi Francois Vulliet au pierdut şi ei poziţia de pe podiumul de la clasă Experţii Echipe, fiind înainte de ultima zi pe locul patru la cinci minute în spatele locului trei.
Mani Gyenes are şanse la podium

Mani Gyenes a fost în a treia zi cel mai rapid concurent de la clasă Expert Single şi dacă nu va avea probleme tehnice, sau nu se va accidenta, atunci pilotul Vectra Racing va termină pe podium la Red Bull Romanaics 2009. Din păcate, chiar dacă a avut cel mai bun timp pe 18 august, distanţa cel îl desparte pe Mani de Jurgen van den Goorberch (ocupantul locului 1) este mult prea mare pentru a mai fi recuperată într-o singură zi, dacă olandezul nu va avea probleme şi nu va abandona.

Finişul oficial al raliului va fi miercuri, pe Bd. Coposu, unde după ora 11.30, piloţii care au rezistat sunt aşteptaţi să urce în clădirea aflată în construcţie lângă Spitalul Judeţean. Petrecerea şi festivitatea oficială de premiere va avea loc de la ora 22 la Ştrandul Voinţa.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică