alex munteanMediaşul a reinventat un fotbalist care în primăvară bătea mingea la fotbal în sală şi îşi luase gândul de la a mai juca în prima ligă.

După ce l-a crescut şi a luat bani frumoşi pe Alex Curtean şi apoi l-a propulsat pe lista de achiziţii a granzilor ligii 1, pe Cristi Bud, Gaz Metan Mediaş a scos de la naftalină încă un jucător care deja stârneşte inters în primul eşalon. Aflat în mare suferinţă în sezonul trecut, când nu a găsit o soluţie să acopere plecarea lui Curtean la Timişoara, Mediaşul a căutat un jucător care să umple acest gol. Antrenorul Pustai s-a apucat să umble prin oraş şi a redescoperit la echipa de fotbal în sală, un jucător pe care îl mai avusese în curtea sa în urmă cu câteva sezoane. Matematicianul l-a readus la antrenamente pe Alex Muntean, iar acesta nu i-a dezamăgit încrederea acordată. Tânărul de 21 de ani a confirmat şi în primul meci oficial al sezonului că este o soluţie în linia de mijloc a echipei. „Mă aşteptam să fiu titular pentru că domnul Pustai m-a tot folosit şi în pregătiri. Mă bucur că am evoluat bine şi nu l-am dezamăgit pentru că a mers pe mâna mea” a povestit Muntean. Tânărul a mărturisit că nu se mai aştepta să ajungă în liga 1 aşa repede după ce renunţase să mai joace fotbal pe gazon mare. „Am jucat un an la futsal şi oferta a venit ca o mănuşă pentru mine. Eu am mai fost la echipa mare a Gazului în trecut. E altceva în liga 1. Aici se joacă fotbalul adevărat. Atmosfera, colegii, echipa… Totul este diferit. E ca şi cum mi-am împlinit un vis” a mărturisit acesta. Asemănarea cu Alex Curtean îl măguleşte pe Muntean. Acesta spune că nu e o presiune pe el faptul că oamenii îl văd ca înlocuitorul perfect al celui plecat la Timişoara. „Numai de mine depinde să ajung şi eu ca Alex Curtean. Deocamdată îmi văd de treabă şi mă zbat pentru echipa de suflet a mea. Sunt medieşean şi vă daţi seama că e o mândrie şi pentru mine că pot să ajut echipa de la mine de acasă. E o ambiţie în plus când intru în teren. Nu vreau să dezamăges pe nimeni” a mărturist tânărul crescut la juniorii Gazului.

Îi place Steaua

Chiar dacă e medieşean, Alex Muntean spune că aspiră şi el să ajungă la o echipă de top. Din ţară Alex ştie exact unde şi-ar dori să joace în afară de Gaz Metan. „Sigur că aş vrea să ajung la o echipă mare din România şi de ce nu şi din afară. Îmi place Steaua pentru că promovează jucătorii tineri şi pentru că tot timpul aspiră la mai mult” a mărturisit cel care şi-a făcut cel mai bun prieten un fotbalist străin. „Mă înţeleg de minune cu Eric de Oliveira. Cu el stau şi în cameră în cantonamente şi vorbim foarte mult despre fotbal şi echipele cu care jucăm. E un băiat deosebit care mă încurajează tot timpul” a mai spus tânărul fotbalist al Mediaşului.

Ultima oră

4 răspunsuri la “Alex Muntean este noul Curtean al Gazului”