Băieţii de la Crazy Bike au făcut-o din nou. Au reuşit să aducă în Sibiu, în premieră pentru Europa de Est, o competiţie foarte cunoscută în SUA, Austria ori Franţa: HillClimbing.

GALERIE FOTO: Hill Climbing – o distracţie unică

Şi nu numai că au adus un astfel de concurs pe dealul Guşteriţa, dar au şi reuşit să organizeze bine concursul şi să facă un festival care aminteşte de renumele a peste zece ediţii „Crazy Bike Party”. Cursa de căţărare cu motoarele cramponate pe panta abruptă de peste terasele nisipoase a durat de la orele 16, când au început calificările, până târziu în noapte. Din cei 19 concurenţi care au încercat fără să reuşească să străbată tot traseul de 130 de metri, cel mai bun a fost mureşeanul Mircea Gustav, sau Robike, cum este cunoscut printre endurişti. Sibianul Paul Frăţilă care concurează şi la cursele de endurocross a terminat concursul pe locul doi iar ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Martin Freinademetz, renumitul organizator al raliului Red Bull Romaniacs.[nggallery id=325]

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică