Johann Borthmes, unul din membri grupării infracţionale Tîmplaru, a fost înmormântat miercuri în Cimitirul Municipal cu doi preoţi şi un alai de peste 250 de persoane.

La ora 14:15 convoiul care l-a condus pe Frederik Johann Borthmes pe ultimul drum a ajuns la Cimitirul Municipal. Aproximativ 250 de persoane au urmat în zona principală a cimitirului, corpul neînsufleţit al acestuia, aflat într-un sicriu alb din lemn masiv lăcuit.

Johann Borthmes (30 de ani) a murit duminică la amiază după ce maşina cu care se întorcea de la mare pe Autostrada Soarelui cu o viteză de peste 250 km/h, a fost acroşată de o alta şi aruncată la câteva zeci de metri, pe câmp.[nggallery id=319]

Procesele lui Borthmes s-au încheiat

Borthmes era judecat în două dosare pentru aderare la grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi alte infracţiuni. Primul dosar în care are rol de inculpat este Clămparu II, proces care a început în 2006, iar al doilea este dosarul Tîmplaru, aflat pe rol din 2007. Niciunul dintre aceste procese nu s-a finalizat încă, sentinţele instanţelor de fond fiind încă aşteptate de părţile implicate.  Văzut de prieteni şi rude ca un om cu o inimă mare, el este caracterizat de anchetatori ca un individ extrem de periculos şi lipsit de scrupule.

Ultima oră