Secţia de Maternitate a Spitalului orăşenesc din Cisnădie este propusă spre desfiinţare de planul de management întocmit de directorul Dorina Dăncăneţ.

galerie foto: scandal! cisnădia rămâne fără maternitate!

Culmea e că Maternitatea a beneficiat în guvernarea trecută de programe prin care sala de nou născuţi, cea de naşteri, blocul operator şi cel de dezinfectare au fost dotate cu aparatură nouă.

Directorul Direcţie de Sănătătate Publică Sibiu, doctorul Ioan Maniţiu spune că Secţianu îşi mai avea rostul în condiţiile în care la Sibiu există o Maternitate bine dotată, care are şi medici buni. Lipsa medicilor, este una dintre probelemele care au aud Maternitatea din Cisnădie în pragul închiderii.

Conflicte şi orgolii

Medicul Iancu Bocuţ, fost director al Spitalului şi specialistul care mai lucrează la maternitatea Cisnădie spune că la mijloc sunt alte interese, dirijate de managera spitalului, Dorina Dăncăneţ, care a redus intenţionat numărul de patruri de pe secţie iar angajarea de noi cadre medicale a fost sabotată.

De cealaltă parte, directorul Dorina Dăncăneţ spune că în condiţiile în carela Cisnădie nu a mai născut nimeni din luna mai a anului trecut, nu se mai justifica menţinerea a numărului actual de paturi. „Noi nu vrem să închidem secţia de tot ci doar să reducem numărul de paturi de acolo de la 15 la un număr de 6. S-au analizat indicatorii pe secţie în ultimii doi ani şi aceştia sunt cu mult sub valorile ce trebuiau atinse. Nu au mai fost naşteri aici pentru că doctorul Iancu Boncuţ nu şi-a mai asumat răspunderea, el fiind singur pe secţie. Îmi pare foarte rău, mai ales că maternitatea de aici a fost foarte renumită” a explicat managera Dorina Dăncăneţ. În anul 2008 la matenitate au fost înregistrate 32 de naşteri, iar anul acesta niciuna.[nggallery id=307]

Primăria nu renunţă la maternitate

Primarul Cisnădiei spune însă că nu va renunţa aşa uşor la o instituţie care are tradiţie. „Consiliul Local trebuie să fie consultat pentru asta. Eu am un plan de menţinere a maternităţii pentru că este o tradiţie Maternitatea din Cisnădie” a spus primarul Johann Krech, care spune că nimic nu se va face peste capul lyui, indiferent ce planuri de management se trimit la Ministerul Sănătăţii.

Două infirmiere, două moaşe şi un doctor

O mare dezamăgire se citeşte şi pe feţele celor două moaşe, care lucrează acum 12 cu 24, dar nu au mai auzit un scâncet de copil prin Maternitate de aproape un an şi jumătate. Lili Bozdoghină a moşit copiii cisnădiencelor şi ai gravidelor venite să nască aici din toată ţara, vreme de 33 de ani şi acum i se rupe sufletul să vadă secţia dotată, renovată şi curată, pustie, pentru ca doar cazurile prenatale mai trec pe la Maternitatea tranformată în ambulatoriu de specialitate. La fel se simte şi tanti Doina, infirmiera, care ne-a arătat grupurile sanitare strălucind de curăţenie. „Dusurile au fost renovate din dona’iile făcute de o pacientă de-a domnului doctor Boncuţ, din Olanda. Avem o secţie frumoasă, curată şi dotată, de ce să nu se bucure femeile din Cisnădie de ea? Eu ma duc în pensie…si gata” a spus oftând, Doina Boita.

Soarta Maternităţii din Cisnădie şi a celor cinci oameni care mai lucrează aici,  stă acum la Minister, cel puţin până în toamnă, când spitalele ar trebui să treacă la Consiliile Locale.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Boncut a indepartat femeile din maternitate prin felul lui de a fi ursuz, uracios, acru si mereu cu ochii dupa plicul cu bani