ruscioruluiPrimăria a anunţat că începând de joi, strada Rusciorului va fi închisă traficului în totalitate pentru efectuarea lucrărilor la infrastructura rutieră.

Constructorul SC Energie Termică SA a efectuat până în prezent lucrările de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare. Societatea va demara lucrările de săpătură generală începând din data de 23 iulie iar în paralel, societatea de gaz va proceda la coborârea reţelei proprii la cota specificată de lege iar companiile de telefonie, internet şi cablu vor proceda la coborârea în subteran a cablurilor care în prezent sunt situate pe stâlpi. „Municipalitatea roagă participanţii la trafic să respecte semnele de circulaţie şi să dea dovadă de înţelegere, ocolind pe cât posibil zona străzii Rusciorului pentru a nu crea astfel blocaje în trafic” a explicat Mirela Gligore, din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Sibiu.

Ultima oră