Ambii turişti dispăruţi pe Valea Arpaşului, duminică după amiază, au fost găsiți. Unul dintre ei era la 13 kilometri de Victoria, pe malul râului, pe jumătate îngropat în mâl, iar celălalt tot acoperit de mâl dar aproape de Arpașul de Sus.

Echipele formate din salvamontişti, jandarmi şi pompieri au reluat căutările trupurilor celor doi turişti joi dimineaţă. Primul cadavru a fost descoperit in jurul orei 10, iar al doilea după amiaza. Timp de două zile căutările au încetat deoarece pârâul era încă umflat. Corpurile celor doi au fost transportate la Laboratorul de Medicină Legală, pentru autopsie.

Cei doi turiști, unul din Târgu Mureş şi unul din Ungaria coborau duminică de la Podragu, fiind văzuţi ultima oară la cabana Turnuri. O rupere de nori a umflat pârâul pe lângă care cobora poteca şi viitura formată nu le-a dat nicio şansă de supravieţuire. Salvamontiştii alertaţi de familia unuia dintre turişti au găsit luni doar câteva obiecte care le aparţineau dispăruţilor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică