arrestPoliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Mediaş, alături de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Copşa Mică, au efectuat marţi o descindere domiciliară la locuinţa unor suspecţi, posibili autori ai mai multor furturi comise pe raza municipiului Mediaş.

Cu ocazia descinderii, la domiciliul celor doi suspecţi au fost găsite o bicicletă de concurs şi un aparat foto digital, bunuri care au fost sustrase de pe raza municipiului Mediaş. Suspecţii, F. Ilie-Cosmin, în vârstă de 23 ani, R. Cosmin, în vârstă de 31 ani şi S. Constantin Aurel, toţi cu domiciliul în oraşul Copşa Mică, au fost reţinuţi şi introduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat. „Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 12000 lei, a fost recuperat în totalitate şi restituit părţilor vătămate. Suspecţii erau cunoscuţi cu antecedente penale şi se află în curs de cercetare şi în alte dosare penale ale Biroului de Investigaţii Criminale Mediaş, Poliţia Transporturi Feroviare şi Poliţia Copşa-Mică”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu. Cercetarile sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Mediaş în vederea documentării cu privire la întrega activitate infracţională.

Ultima oră

Comentariul meu