Deputatul PD-L Raluca Turcan a dezminţit vineri afirmaţiile colegului de guvernare de la PSD, Ioan Cindrea, cum că ruta de transport feroviar Sibiu-Copşa Mică se va desfiinţa.Potrivil democrat liberalei, trenurile vor circula în continuare, iar Cindrea se face vinovat de atitudine ostilă”.
„Îi informez pe locuitorii judeţului Sibiu că vor beneficia în continuare de transportul de cale ferată pe ruta Sibiu – Copşa Mică. Mai mult, Ministerul Transporturilor are în vedere pentru anii următori un program de modernizare a căilor ferate din România, program în care vom insista să fie prinse şi liniile ferate din judeţul Sibiu.
Aceste lucruri sunt confirmate printr-o adresă oficială trimisă de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pe care am primit-o la cabinetul meu parlamentar. Consider de aceea că sibienii – atât cei care călătoresc pe ruta Sibiu – Copşa Mică, cât şi membrii sindicatului CFR Sibiu – nu au niciun motiv de îngrijorare. Trenurile vor circula în continuare, făcând posibilă legătura de cale ferată între cele mai mari localităţi din judeţ – municipiile Sibiu şi Mediaş.
Consider în acest context că acuzaţiile domnului Cindrea legate de închiderea căii ferate au dezinformat grav sibienii şi au stârnit nelinişte nejustificată. S-a dovedit că domnul Cindrea acuză fără să se informeze şi că este un fals apărător al Sibiului. Este evident că interesele sibienilor se apără cel mai bine dezvoltând o relaţie apropiată, de parteneriat şi încredere, cu Guvernul României. Aceasta este abordarea parlamentarilor PDL din judeţul Sibiu şi sunt convinsă că ea va da rezultate. Îi atrag atenţia domnului Cindrea că atitudinea lui ostilă la adresa Guvernului face rău judeţului Sibiu şi îi cer să se abţină în viitor de la acuzaţii şi critici fără temei” spune Raluca Turcan, într-un comunicat veninos.
sa trezit si fufa asta sa vorbeasca. ma si mir ca poate articula alte cuvinte decat cele despre bisericile ortodoxe, carora le este sluga. dar daca ai ditamai biroul parlamentar, sigur poate unul dintre angajati sa-ti scrie cateva cuvinte ca sa le poti da la ziar. dar de retragerea cfr si de transport cu trenuri private pe aceasta ruta ai auzit? probabil ca nu. oricum da bine la public sa-ti faci putina campanie electorala